Cosmin Aldea

Demonstratie de iarna

2012-01-21T19:45:00.001+02:00

A vorbit un moşneguţ.

2011-10-14T11:28:00.000+03:00

Mult stimate domnule preşedinte.

Măi tovarăşe Iliescu!

Ajuns în toamna vieţii vă plimbaţi agale prin pădurea amintirilor, mai atent la freamătul aducerilor aminte decât la sursurul prezentului. Răzbat din trecutul dumneavoastră nostalgice crâmpeie de îndemnuri mobilizatoare, se-ngână în văzduh zvon de cântec: Hei-rup, hei-rup, cad stânci de fier / în lupta dusă de brigadier. Astfel, ca un vaşnic brigadier, etern aflat pe şantierul construcţiei societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintării României spre comunism, cotrobăiţi în tolba cu etichete şi, pentru că pe cele mai lipicioase le-aţi folosit ( golan, animal, arogant, capitalizm de cumetrie, prostănac ), aţi găsit una şi pentru noi, una care are un aer, aşa, aproape drăgăstos: "un partiduleţ". Vă mulţumim pentru iubirea părintească ce ne-o arătaţi şi vă asigurăm şi pe această cale că ne vom ridica la înălţimea rolului pe care ni-l acordaţi, acela de a fi principalul vrăjmaş pentru PSD. Mai mult decât atât, ne vom strădui pentru cei, care ca şi dumneavoastră, marxiştii fiind, şiţi că "drumul spre socialism este plin de obstacole" să fim "duşmanul viclean şi înverşunat, care unelteşte din umbra". Vom lupta însă mai degrabă la lumină pentru a trimite regimul moş-iliesc acolo unde-i e locul, în carte de istorie. Aşteptăm cu interes restul etichetelor, sperând însă că nu le veţi folosi tot pe cele din uzatul arsenal (fascişti, legionari, etc) al unui vechi cominternist de nădejde ca dumneavoastră.

Al dumneavoastră, etern duşman de clasă

Cosmin ALDEA

Între reforma fără politici şi statul fără cetăţeni

2011-10-02T12:26:00.000+03:00

Tom Tyler decanul Facultăţii de Psihologie a Universităţii New York spune că acceptarea legitimităţii legii este factorul cheie în a-i face pe oameni să i se supună. Aşa că reformarea unui sistem nu se referă doar la scrie noi reglementări, cred că ea ţine mai degrabă de statutul social al promotorilor şi chiar al reglementării.

Valeriu Stoica într-o discuţie prilejuită de lansarea dezbaterilor reformei constituţionale, "Noua Republică", spunea că putem toţi să aşternem pe hârtie o nouă constituţie care să aibe claritatea şi puterea celei americane, de exemplu, problema apare, însă, în momentul în care societatea trebuie să o accepte.

Ray Jacobsen, un consultant candian, îmi zicea pe vremea în care lucram la elaborarea strategiei de dezvoltare a municipiului Arad,că în fond nu e mare lucru să scrii o strategie din birou cu doi, trei specialişti, însă mai important decât strategia în sine este procesul prin care ajungi la ea. Consultările publice, implicarea tuturor celor interesaţi, comunicarea reală, deschiderea şi transparenţa, au o importanţă capitală atât în elaborarea, dar mai ales în acceptarea ulterioară a oricărei reglementări cu caracter legal sau nu, indiferent că vorbim de o nouă constituţie sau de o strategie de dezvoltare micro-regională pe valea Mureşului.

Excluderea, sabotarea, partizanatul politic orb, perpetua cantonare în logica jocului cu sumă nulă, credinţa tembelă în soluţii dea gata, simple şi miraculoase, acceptarea obedientă şi complice, dublul discurs şi dublul standard, sunt doar câteva din "regulile" care ne "guvernează" anomia socială şi care duc la o incapacitate culturală în a crea structuri funcţionale.

Nihilism mioritic, devălmăşie ideologică. Individualism gregar, inexistenţa comunităţilor. Absenteism istoric, dogmatism metafizic. Câteva explicaţii posibile şi probabile. Care mai explică şi eterna încremenire în proiect precum şi fascinanta noastră impermeabilitate la schimbare.

Trebuie să devenim cetăţeni, nu doar contribuabili.
Trebuie să fim un popor, nu doar o populaţie.
Trebuie să fim o ţară, nu doar un teritoriu.
Trebuie să avem justiţie, nu doar legi.
Trebuie să avem credinţă, nu doar biserici.
Trebuie să avem speranţă.

Simpla aritmetică a statului eminamente fiscal.

2011-10-01T19:51:00.001+03:00

În anul 2011 sunt255 de zile lucrătoare. Salariul mediu brut lunar în România este de 2022 lei. Pentru a-și plăti contribuțiile la bugetele de stat și TVA la produsele şi serviciile achiziţionate, un român va munci în medie cel puțin 106 zile.

106 zile pe an muncești pentru stat. Ceface statul cu banii tăi?

7 paşi pentru o Nouă Republică

2011-09-23T09:02:00.002+03:00

Ne taxaţi doar dacă vă dăm noi voie!

Modificarea tuturor taxelor şi impozitelor să fie făcută doar după consultarea prin referendum a cetăţenilor.

Justiţia în mâinile noastre!

Reintroducerea curţilor cu juraţi, aleşi prin tragere la sorţi dintre cetăţenii aflaţi pe listele electorale.

Nu mai votăm liste de partid!

Alegerea directă de către cetăţeni, a consilierilor locali şi judeţeni prin vot uninominal

sau preferenţial pe listă deschisă.

Nu mai vrem baroni aleşi pe viaţă!

Limitarea puterii aleşilor prin introducerea a unui număr de maxim 2 mandate pentru

primari şi preşedinţi de consilii judeţene.

Dacă ne sfidezi te duci acasă!

Responsabilizarea aleşilor prin introducerea măsurii revocării din funcţie prin votul

exprimat de cetăţeni.

Noi suntem cei mai importanţi!

Primatul cetăţeanului în faţa statului prin introducerea acestui principiu în constituţie.

România este a tuturor românilor!

Votul prin corespondenţă pentru cetăţenii români de pretutindeni.

Noua Republică

Mişcarea de revoltă a cetăţenilor împotriva statului risipitor, incompetent şi indolent.

Câteva fapte şi o întrebare. Sau poate două...

2011-06-23T16:24:00.002+03:00

Regatul României a încetat să mai existe la 12 septembrie 1944, o dată cu semnarea Convenţiei de Armistiţiu cu URSS, devenind doar o zonă a frontului sovieto - german, aflată sub ocupaţie militară sovietică şi sub autoritatea Înaltului Comandament Aliat (sovietic).

Statutul teritorial al ţării noastre era:
Moldova, ocupata militar şi izolata, cu o unitate militară sovietică amplasată pe Milcov, avînd şi misiunea de a controla traficul dinspre Muntenia pe vechea graniţă medievală, precum şi suspendarea comunicaţiilor telefonice, telegrafice şi de poştă cu această provincie.
Dobrogea, izolată, cu podul de la Cernavodă ocupat şi trecerile cu bacul suspendate, precum şi cu ocuparea militară a tuturor bazelor navale de pe litoralul Mării Negre. Tulcea, ocupată, iar navigaţia pe Dunăre oprită.
Banatul, considerat zonă militară sovietică strategică, ocupat prin concentrare de trupe şi cu stabilirea unui comandament zonal care acoperea şi părţi din Ungaria şi Iugoslavia eliberate (caracter tipic transfrontalier).
Nord-vestul Transilvaniei, lăsat sub administraţie maghiară şi sovietica, inclusiv cu alungarea administraţiei româneşti instalate după eliberarea integrală a acestei provincii româneşti.
Basarabia şi nordul Bucovinei, Insula Şerpilor împreună cu zona maritimă aferentă, precum şi porţiuni din Delta Dunării, pierdute definitiv.

Numărul trupelor sovietice staţionate în România creşte de la 80.000, la 8 mai 1945, la 615.000, la 1 martie 1946.

În 1943 Prinţul Kiril al Bulgariei a fost numit regent, Simion al II-lea al Bulgariei având 6ani. În 1944, Kiril şi majoritatea membrilor guvernului au fost ucişi într-o lovitură de stat organizată de sovietici, dar lui Simeon i s-a permis rămânerea pe tron. În 1946 un referendum popular a ales abolirea monarhiei dar familia regală a preferat să fugă din ţară pentru a evita eventualitatea abdicării forţate ce i-ar fi putut fi impusă lui Simeon. Au fugit în Egipt, apoi s-au stabilit la Madrid

*
Regele Mihai pleacă în Marea Britanie pe 12 noiembrie 1947 pentru a participa la ceremonia căsătoriei prinţesei moştenitoare Elisabeth, actuala regină a Marii Britanii. Spre stupoarea tuturor se întoarce în ţară pe 21 decembrie. Abdică la 30 decembrie 1947.

De ce s-a întors regele Mihai în ţară?

Într-un interviu al său, acordat lui Philippe Viguie Desplaces, regele Mihai are o replica năucitoare cînd este întrebat: „Comuniştii v-au cerut în mod imperativ să părăsiţi România?" Fostul suveran va răspunde: „Nu. Facînd pe generosul, Groza mi-a spus sa râmîn. A râmîne nu mai avea însă nici un sens. Aş fi fost un prizonier în mîinile lor, cu toate riscurile pe care o astfel de situaţie le comporta, mai devreme sau mai tîrziu" (Ph. V. Desplaces, Mihai al României, O domnie întreruptă).

De ce a lansat preşedintele această temă?

surse: ALEX MIHAI STOENESCU - ISTORIA LOVITURILOR DE STAT DIN ROMÂNIA 1821-1999 vol. 3 Cele trei dictaturi; Wikipedia, http://romania-rusia.info/Romania1944.asp

PS. Singurul răspuns la ultima întrebare îl poate constitui faptul că opţiunea monarhică este încă demnă de luat în considerare.

Dacian Ţolea: Democraţia la firul ierbii (I)

2011-06-20T15:10:00.005+03:00

pe site-ul lui Mihail Neamţu scrie Dacian Ţolea: Democraţia la firul ierbii (I)

Primăvara în Bucureşti

2011-04-20T20:19:00.003+03:00

Autosuspendarea: între levitaţie şi onanism

2011-03-23T09:49:00.004+02:00

Mă gândeam la cum ar arăta un mafioso sicilian care în faţa lui il padrino ar spune : "Don Corleone, vreau să-ţi spun ceva. Vreau să mă autosuspend..." Bănuiesc că ar arăta puţin mort. Faţă de unii politicieni, până şi mafioţii au onoare. Nu vreau să discut deja mult prea discutatul caz Severin. Ceea ce mă frământă, ca spun aşa, este noţiunea autosuspendării, izvorâtă din universul conceptual al democraţiei noastre mioritice. Măsura invocată în cazul în care "the shit hits the fan" e una din genul "puţin gravidă, aproape virgină", nefiind altceva decât un fel de "plec şi eu puţin da' îmi ţineţi voi rându'". Păstrarea cu oric preţ a calităţii de membru de partid nu e aşa o chestie viscerală, izvorâtă din nu ştiu ce fanatism doctrinar sau obsesie ideologică. Nu. În fond e vorba doar de păstrarea locului călduţ sub cupola imunităţiii şi impunităţii partidelor unde acestea sunt văzute ca nişte cluburi închise al căror singur scop este propăşirea membrilor. Şi atât. Aşa că după mine toată treaba asta cu "autosuspendarea" nu e decât o levitare pe deasupra oricăror principii, un soi de masturbare intelectuală chinuită, un erzaţ nefericit al singurelor măsuri care se impun: DEMISIA sau EXCLUDEREA. În lipsa acestora orice altceva nu-i decât o labă tristă.

La bordelul fără curve așteptându-l pe Ceaușescu ăl Bun

2011-02-22T12:26:00.006+02:00

Prinşi parcă în dilema alegerii între sexul devălmaş unde, după stingerea becului, se aude câte o voce cerând speriat-imperios „Naşule, să ne organizăm, că de juma' de oră mi-o trage unu' şi nu ştiu cine-i!” sau a celui practicat la bordelul cu un sistem de management al calităţii unde alegerea fiecărei caracteristici te duce dintr-o încăpere-n alta pentru ca, la final, în locul blondeicuochialbaştrisânimarietcetc să te pomeneşti din nou în stradă, și nesatisfutut și cu banii luați dar îmbogățit spiritual de explicaţia „Curve n-avem încă, da' ce spuneți de organizare?” suntem puşi să răspundem la întrebarea „Îl reformăm sau facem altul?" Atunci când şi Traian Băsescu, şi Dinu Patriciu, şi Dragoş Paul Aligică, şi Cristian Ghinea sau Sebastian Lăzăroiu vorbesc despre un nou partid încep să bănuiesc că ceva nu e chiar ce pare. Că avem poate o temă recurentă şi oarecum impusă pe agenda publică sau aşa cum spunea Vasile Ernu „O Fantomă bîntuie Generaţia Zero a României” la a cărui concluzii chiar venite din partea unui intelectual de stânga nu am cum să nu subscriu. Atât aşteptările cât şi dezamăgirile sunt mari. Un partid nou însă? O Albă ca zăpada? Ar fi o construcţie pe principiul decât sărac şi bolnav mai bine bogat si sănătos! Doar că nu cred că o nouă mişcare politică, un nou partid reprezintă neapărat soluţia ci ar putea fi ori o consecinţă tragică incapacităţii PDL ori o construcţie idealist naivă, o himeră cum din nefericire s-au mai văzut. (un exemplu ar fi URR o mişcare în care am crezut, în care m-am implicat dar care din nefericire a eşuat trist).

În PDL o schimbare de lider, o altă echipă de conducere şi asumarea mai accentuată a identității de dreapta ar putea fi soluţiile. Care lider? Atât Cezar Preda, indirect cât şi Dacian Ţolea, direct, o numesc pe Monica Macovei, ca liderul unicei soluţii la criza PDL.

Revenind la aşteptări poate că, de fapt, lumea de la noi nu vrea o Albă ca Zăpada, partidul sfinţilor şi îngeriţelor, ieşit din spuma mării, populat de fiinţe suave şi binefăcătoare, ci mai degrabă îl vor pe Ceauşescu. Un Ceauşescu bun ce-i drept. Care dintr-un gest cu mâna să facă autostrăzi. Să construiască locuinţe. Să crească PIB-u'. Să scadă dobânzile. Să-i pedepsească pe cei răi. Să-i întărească pe cei slabi, să fie ceea ce a pretins Ceauşescu cel Rău că era dar nu a fost, far călăuzitor, cârmaci, cel mai bun şi cel mai drept. Un tată iubitor.

Ţine de curajul nostru al tuturor celor implicaţi într-un fel sau altul în politică să spunem parafrazându-l pe Lascăr Catargiu, "Aiasta nu se poate!" Nu s-a putut şi nu se va putea nici odată. Iar celor care vor să schimbe lumea cu manualul de ledership sub braţ să le amintim că vor sfârşi cel mai adesea nu doar spunând "Să construim o lume nouă, nu vouă!".

Toamnă în Bucureşti

2010-11-24T12:34:00.003+02:00

Comunismul a căzut din cauza etichetelor de pe produsele venite din Occident.

2010-11-18T15:21:00.001+02:00

"Pare o glumă filozofică dar nu e: comunismul a fost învins din punct de vedere ideologic de etichetele, pungile şi ambalajele occidentale. Si nimeni n-a evaluat pînă acum forţa subversivă a acestor etichete şi a acestor ambalaje. Efectul lor asupra noastră, în anii grei, a fost mai puternic decît suntem noi capabili să o recunoaştem. Toate produsele care ajungeau la noi din vest aveau un dublu impact, unul estetic şi altul emoţional. Impactul estetic se manifesta prin faptul că nimeni nu arunca niciodată un ambalaj venit din vest. Cutiile de cafea erau păstrate la nesfîrşit pe o poliţă în bucătărie chiar şi după ce se termina cafeaua din ele. O sticlă de whisky, chiar dacă era golită, nu se arunca niciodată, se umplea eventual după aceea cu ţuică. O sticlă din plastic de Coca-cola devenea şi ea un obiect fetiş, era imposibil de aruncat, oamenii o refoloseau într-un fel sau altul, fie că puneau în ea lapte, fie că o ţineau ca pe o ofrandă sau ca pe o pradă de război în cămară. Cînd primeau ciocolată din Occident, est-europenii aveau grijă întîi să desfacă uşor, cît mai delicat, ambalajul, ca să păstreze undeva bine întins staniolul… Pungile care veneau din Occident erau şi ele un bun preţios şi oamenii ieşeau cu ele la cumpărături, oarecum mîndri că aveau o pungă “occidentală”. Toate aceste “pungi” se plimbau de altfel prin oraşele noastre cenuşii cu o anumită nonşalantă, exista un fel de protest surd şi metaforic al pungilor… Rare erau persoanele care să nu fi avut în casă o astfel de pungă provenită din Germania sau din Italia… Putem vorbi chiar de un protest al pungilor din plastic, după cum putem vorbi despre mesajul lor anti-comunist… În ţările este-europene unde libertatea de expresie era inexistentă, oamenii protestau prin pungile de plastic pe care le purtau în buzunar sau le utilizau pentru cumpărat pîine, făină, salam. Ar trebui să le fim recunoscători acestor pungi, cred eu, pentru că ele ne-au ajutat să ne exprimăm disperarea, dacă n-am fi avut aceste pungi cu care să umblăm de colo-colo şi să ne afişăm protestul ne-am fi asfixiat, am fi murit dracului de neputinţă şi de umilinţă. Cînd gurile noastre erau cusute, noi protestam de fapt cu pungile, nu eram decît nişte pungi ambulante care se plimbau prin Bucureşti, prin Sofia, prin Kiev. Pe aceste pungi figurau tot felul de desene atrăgătoare, tot felul de imagini occidentale, tot felul de texte aparent comerciale dar de fapt protestatare. Nu, nici un filozof nu s-a ocupat niciodată de semantica acestor imagini şi texte imprimate pe pungile de origine occidentală înainte de 1989. Pe unele era scris MARLBORO, pe altele ELVIS, pe altele SUPERMARKET… Pentru est-europeni, însă, toate aceste cuvinte aveau o cu totul altă semnificaţie, ele însemnau de fapt JOS COMUNISMUL!" (continuare)

Matei Vişniec

Socialismul este păcatul mândriei intelectuale

2010-10-21T10:09:00.000+03:00

„Socialismul este păcatul mândriei intelectuale care permite guvernelor să se joace de-a Dumnezeu.”

„Socialismul pare foarte atractiv dar, aşa cum susţinătorii săi ascund cu grijă, se bazează în primul rând pe coerciţie.”

Câteva din ideile lui Jesús Huerta de Soto prezentate într-un spectaculos „one man show”, de o înaltă ținută academică, ieri în Aula Magna a Academiei de Științe Economice din București.

De Soto, profesor de economie politică la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid este poate cel mai important economist european contemporan al școlii austriece.

Învierea bufonilor

2010-09-10T11:19:00.001+03:00

Ioseb Djugașvili a.k.a Iosif Vissarionovici Stalin era un cinefil împătimit, Adolf Hitler a fost un erudit cunoscător al operei lui Richard Wagner iar Mao Zedung a scris în tinerețe poezii.
Și vine Mircea Dinescu și spune :
"...cum m-am întâlnit și în ultima vreme, cu Vântu, pentru că Vântu, întâmplator, este un mare intelectual. Putina lume știe ca el a scris poezii în tinerețe și are o biblioteca uriașă acasă, deci nu este un..., nu face parte din tagma uriașă a semi-analfabeților care s-au îmbogățit după Revoluție". Ca şi tine Mircea, el face parte din tagma celor cu biblioteci şi cu averi uriaşe....

Aşa că vin şi eu şi-i răspund citând-ul chiar pe Dinescu:

"Yorik e viu și princiara hîrca
o va jongla-n culise făcând fente.
Oh, bieți catâri ai unor sentimente
pe care ni le-au pus părintii-n cârca,
mai rumegam tărâțele candorii
dar brusc relațiile se brânzesc
și-aud distinct în râsul meu mânzesc
râsul tatălui meu ca pliscul ciorii."
fragment din Învierea Bufonului de Mircea Dinescu

Brand de ţară, brand de judeţ

2010-07-29T17:33:00.005+03:00

Un exerciţiu personal pentru o ipotetică campanie de promovare a judeţului Arad. Schiţe. Logo şi slogan. Copertă de broşură şi un banner web. Aşa la nivel de amator...
Cât despre " România. Explore the Carpathian Garden" ce să spun? Sloganul e ceva mai bun decât cel precedent, dar... frunza aia... Şi urâtă, şi shutterstock. Cîh!
Păcat că nu se oferă o şansă reală tuturor celor cu adevărat creativi. Şi nu, nu e vorba de mine :).

Înţelepciunea de a şti că poţi

2010-06-30T12:55:00.002+03:00

Noi ca popor ne-am descoperit de mult plăcerea bolnavă de a ne bălăcii în propria neputinţă. Nu putem face niciodată nimic. Suntem preocupaţi peste măsură în a ne prezenta nouă înşine şi celorlalţi ca pe nişte victime inocente. Alţii sunt în permanenţă de vină. Romanii că ne-au cucerit şi ne-au luat aurul. Romanii că au plecat şi ne-au lăsat de izbelişte în faţa tuturor relelor. Ţară aşezată la răspântie de drumuri, între imperii. Apoi ungurii, turcii, tătarii, fanarioţii, ruşii, comuniştii, americanii, FMI-ul. Autocompatimirea în care ne complacem ne aşează în postura unor victime perfecte pentru oricine e dispus să ne manipuleze prezentându-se ca unic deţinător al soluţei salvatoare. Iar când iluzia salvării se spulberă suntem, nu-i aşa, îndreptăţiţi să-ne strigăm inocenţa, ţipând "Nu suntem noi de vină! Sunt ceilalţi!" pentru a ne scufunda din nou în victimizarea proprie, perpetuând astfel la nesfârşit acest ciclu al neputinţei. Ne găsim rapid echilibrul interior o dată ce am identificat vinovatul. După care ne aruncăm din nou cu voluptate în braţele auto compatimirii "N-avem ce face. Nu vezi ce ne face ăsta". Că "ăsta" e Ceauşescu, Iliescu ori Băsescu, şeful de birou sau patronul, nu prea are importanţă. În loc să ne ridicăm, preferăm să plecăm capul, să rămânem pasivi, lipsiţi de speranţă, justificându-ne la nesfârşit lipsa de curaj şi de determinare, invocând puterea răului "ăstuia". Îmbufnaţi, nu acceptăm uşor că am fi şi noi cu ceva vinovaţi, credulitatea proprie o prezentăm ca fiind bună credinţă, nu vis imbecil, apoi ne aşezăm în rând parcă pentru a cere să fim din nou abuzaţi. Chiar atunci când decelăm mecanismul nu facem decât să căutăm soluţii individuale de salvare, construindu-ne cel mai adesea oaze de indiferenţă socială care cel puţin pentru o vreme ne conferă statutul protectiv de spectator. Cei prinşi în angrenajul victimizării adesea nu-şi găsesc resursele pentru a rupe cercul vicios ci nutresc, şi întreprind tot ceea ce le stă în putinţă în acest sens, visul de a trece de partea cealaltă, de a deveni din victimă, călău. Suntem, în definitv, un popor de mici ceauşeşti, în care cei mai mulţi caută cu disperare oportunitatea de a ajunge în orice poziţie din care să se manifeste la fel de abuziv ca cei pe care-i consideră vinovaţi de propria soartă jalnică. Ca oricine altcineva, am trecut prin propriile perioade de depresie şi pesimism, m-am victimizat complăcându-mă în autocompătimire, am acceptat lucruri poate inacceptabile, justificându-mi adesea comoditatea inacţiunii prin dificultatea demersului, acoperindu-mă dogmatic cu prima parte din rugăciunea serenităţii: "Dă-mi Doamne serenitatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele pe care le pot şi înţelepciunea de şti diferenţa."

Ştiu că auto-vitctimizarea nu ne este doar nouă caracteristică. O întâlneşti la unguri, o întâlneşti la evrei, o întâlneşti la ruşi. Ţine în fond de natura umană.

Aici îmi aduc aminte de Lee, servitorul cantonez, din "La răsărit de Eden" a lui John Steinbeck, şi de discuţiile sale cu Adam şi Samuel despre primele şaisprezece versete din capitolul patru al Genezei "Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!"

Lee le spune: "Traducerea populară americană le ordonă oamenilor să învingă păcatul, şi păcatul poate fi numit ignoranţă. Traducerea Regelui James face o promisiune în "tu îl vei stăpîni", dând să se înţeleagă că omul va învinge cu siguranţă păcatul. Dar cuvântul ebraic, cuvîntul t i m s h el, "tu îl poţi stăpîni" îţi dă o posibilitate de alegere. Poate că e cel mai important cuvînt din lume. Asta înseamnă că drumul este deschis. Dreptul de a alege revine omului. Pentru că dacă e adevărat "îl poţi stăpîni", este tot atît de adevărat şi că "nu-l poţi stăpîni"."[...]

"Este uşor ca din lenevie, din slăbiciune, să te arunci în braţele lui Dumnezeu spunând: "N-am avut încotro; drumul era dinainte stabilit". Dar gîndeşte-te la măreţia alegerii. Îl face pe om, om. Pisica n-are nici o posibilitate de alegere, albina trebuie să facă miere. Nu este nimic divin în asta" [...]

"Şi simt că sunt om. Şi simt că omul este un lucru foarte important ―poate mai important decât o stea. Asta nu înseamnă teologie. Nu sunt înclinat spre divinitate.Dar simt o dragoste nouă pentru acel instrument strălucitor, sufletul omenesc. Este un lucru frumos şi unic în univers. Este mereu atacat, dar niciodată distrus ― pentru că "tu poţi".

Fool me once...

2010-06-21T12:22:00.003+03:00

"Fool me once, shame on you! Fool me twice, shame on me. Fool me eight times, am I a fucking idiot?"

Jon Stewart, prezentatorul The Daily Show, programul satiric difuzat de Comedy Central referitor la capacitatea SUA de a-şi obţine independenţa energetică. Concluzia sa "Fuck it! Let's just use oil. You know what? We have to. I will not allow the dinosaurs to have died in vain."

The Daily Show With Jon Stewart

Mon - Thurs 11p / 10c

An Energy-Independent Future

www.thedailyshow.com

Daily Show Full Episodes

Political Humor

Tea Party

Nu mă pot abţine să nu constat enorma diferenţa faţă de mucosul cititor de ziare de la Antena3, încremenit în şpagat-ul dintre reclamele la Toyota (ce asociere nefericită şi pe grecii ăştia...) şi agenda lui Felix...

Teama

2010-06-10T17:47:00.002+03:00

Un excelent articol semnat de Vlad Mixich:

"Stiti panica aia atunci cand esti prins printre blocuri de o haita furioasa de latrai? Ratiunea se stinge in fata caninilor albi picurand bale. Ti-e frica. Te apleci defensiv spre o piatra. Isi intetesc latratul si mai tare, buza superioara li se cutremura violent deasupra gingiilor. Te retragi cu ochii spre ei, pasind orbeste in spate fara sa stii daca acolo te asteapta cascata o gura de canal sau muscatura usturatoare a celei mai periculoase potai: cea tacuta.

Prea putine vorbe si explicatii inteligibile ale crizei s-au facut auzite in ultimele saptamani. Se manipuleaza zilele astea mai abitir decat a facut-o cineva vreodata in Romania ultimului deceniu. Se minte cu gandul, cuvantul, cu fapta si omisiunea dar nimeni nu spune “din vina mea, din prea mare vina mea”.[continuarea]

Teamă îmi e că potaia care tace se vrea lup.

Nu ne rămâne decât să rostim litania împotriva fricii a lui Frank Herbert:

"Să nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă purtătoarea desfiinţării totale. Voi înfrunta frica. O voi lăsa sa treacă peste mine, prin mine. Şi, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămâne doar eu."

De vorbă cu mine însumi.

2010-06-03T17:06:00.001+03:00

dialog interior cu întrebări închipuite şi răspunsuri improbabile

Să-i luăm pe rând.

Traian Băsescu. Domnule preşedinte contribuabilii ţin în spate statul indiferent că sunt angajaţi la stat sau la "privat". Din punctul meu de vedere şi eu, funcţionar public, şi un agent de vânzari cu un salariu similar ţinem în aceiaşi măsură statul în spate prin taxele şi impozitele plătite. Adică nu privaţii ne ţin pe noi în spate. Noi toţi ţinem statul ăsta gras în spate. Care stat e din păcate şi cel mai mare client şi investitor pentru economia românească. Şi da, suntem mult prea mulţi funcţionari publici. Avem însă şi structuri publice supra dimensionate. Aşa că soluţia nu constă doar în diminuarea personalului ci în dispariţia unor instituţii inutile şi ineficiente şi în redimensionarea şi eficientizarea celor cu adevărat necesare.

Şi aşa ajungem la cel de al doilea.

Vasile Blaga. "Dar nu putem să nu vedem că din cele 3227 de administraţii locale din păcate 2456 nu sunt în stare să-şi plătească din taxele şi impozitele locale nici măcar salariile. Nu funcţionarea." Evenimentul Zilei, 02 iunie 201.

Domnule ministru de ce nu reducem unităţile administrative la un număr de 3-400, constituite din actualele orase şi municipii care să înglobeze comunele adiacente, de ce nu desfiinţăm judeţele şi nu înfiinţăm 8 sau 10 regiuni? Trebuie modificată constituţia? Şi nu avem oameni plătiţi din banul public care să facă lucrul ăsta? Ori suspendăm şi proiectul ăsta pe motiv de criză ? Ori poate că defapt nu vrem să distrugem simbioza politico-administrativă construită cu migală din cel mai obscur sat până la Bucureşti, maşinăriile de vot şi mecanismele de drenare a banului public?

Pe cale de consecinţă şi cel de-al treilea.

Emil Boc. De ce se amână alegerile interne în PDL? Pentru că e criză? Ce argument patetic. Cred că mai degrabă e vorba de păstrarea în viaţă a simbiontului susmenţionat. Aţi primit un cec în alb în 2007 odată cu fuziunea PD-PLD, la fel cum l-au primit şi mulţi lideri locali. Amânând alegerile nu faceţi decât să eliminaţi dezabaterea şi competiţia internă într-un moment decisiv când ar fi fost mai necesare ca niciodată, invocând ca motiv faptul că partidul e prea ocupat să administreze ţara. Nu doar cicumstanţele nefericite ori erorile de guvernare ale predecesorilor ne-au adus unde suntem ci şi lipsa asumării unui set de valori lipsit de ambiguitate şi a unor gesturi politice consecvente acestora. Aşa cum improbabilele răspunsuri la întrebările de mai sus vor veni, eventual prea târziu, tot aşa şi congresul din 2011 s-ar putea să fie mult prea "amânat" ca să mai conteze.

Politice...

2010-06-02T17:20:00.001+03:00

Sa zicem ca esti un idiot. Si sa zicem ca esti membru al parlamentului. Dar asta inseamna deja ca ma repet.
(Mark Twain)

Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stind intr-o galeata, incearca sa se ridice tragind de miner.
(Winston Churchill)

Un liberal este cineva care se simte indatorat fata de aproapele sau, care datorie este de acord sa o plateasca din banii tai.
(Gordon Liddy)

Democratia trebuie sa insemne mult mai mult, decit doi lupi si o oaie care voteaza ce sa manince la cina.
(James Bovard)

Ajutorul extern trebuie inteles ca un transfer de bani de la oamenii saraci din tarile bogate catre oamenii bogati din tarile sarace.
(Douglas Casey)

Guvernul este o mare inventie, prin care toata lumea se chinuie sa traiasca pe cheltuiala altora.
(Frederic Bastiat)

Daca tu crezi ca sistemul de sanatate este scump acum, stai sa vezi cit va costa cind o sa fie gratuit!
(P.J. O'Rourke)

In general, arta de a guverna consta in capacitatea de a lua cit mai multi bani de la o parte de cetateni, pentru a o da altora.
(Voltaire)

Nici o viata, libertate sau proprietate nu este in siguranta, atita timp cit aparatul legislativ este in sesiune.
(Mark Twain (1866))

Sa vorbesti este ieftin, in afara de atunci cind o face parlamentul.
(Necunoscut)

Raul inerent al capitalismului este impartirea neechitabila a bogatiilor. Bunul inerent al socialismului este impartirea echitabila a saraciei.
(Winston Churchill)

De ce are nevoie tara asta: mai multi politicieni fara loc de munca.
(Edward Langley)

Un guvern suficient de mare, incat sa-ti dea tot ce ai nevoie, este suficient de puternic sa-ti ia tot ce posezi.
(Thomas Jefferson)

Limbă şi Paraipan...

2010-05-27T15:57:00.002+03:00

El se jură că nu fură / Da' l-am prins cu raţa-n gură

2010-05-26T12:39:00.005+03:00

Din lipsă de bărbaţi politici deţinători de cojones PDL, suferind se pare de complexul oedipian al tatălui castrator (ah Zeus, Zeus), ne dovedeşte că are în schimb femei ~~cu coaie~~ cu o atitudine de adevăraţi bărbaţi politici.

Monica Macovei, emisiunea Naşul, B1TV,:
"Toţi fură. Eu am văzut, zona achiziţiilor publice este aptă pentru corupţie. Din 2005 o spun. Îmi eşti prieten, îţi dau un contract şi plătim de zece ori, de o sută de ori mai mult faţă de preţul pieţei [..] Am văzut asta şi la PSD, PNL, şi la UDMR şi la PDL. Dar nu mă încântă să spun că asta face şi PNL şi PSD, că eu de la PSD nu am nicio aşteptare. Aşteptarea mea a fost de la PDL. De asta pentru mine e foarte grav ceea ce se întâmplă cu PDL. Constat că procedează absolut la fel ca toţi ceilalţi."

Monica Macovei, interviu în Romania Liberă, 26 mai 2010:

[...]

Politizarea banilor daţi, de pildă, de Compania de Investiţii pentru circa 100 de săli de sport seamănă izbitor cu felul în care Guvernul Năstase dădea bani pentru asfaltări. Există riscul

ca această stare de lucruri să nu se schimbe prea repede.
M.M.: Dacă nu se va întâmpla nimic şi nu vor lua măsuri, PDL îşi va pierde credibilitatea. Îşi va pierde credibilitatea pentru că PDL a fost singurul partid care a promovat integritatea morală pe agenda sa politică. Pe mine nu mă încălzeşte cu nimic faptul că şi alţii au făcut la fel, că PSD a făcut la fel. PDL nu trebuia să facă la fel pentru că am avut cu toţii alte aşteptări de la PDL.

Bănuiesc că aţi avertizat în mai multe rânduri conducerea partidului asupra acestor aspecte.
M.M.: Ultimele şedinţe la care am participat şi unde am vorbit despre aceste lucruri au fost cele pentru modificarea statutului PDL. Atunci am făcut propuneri referitoare la respectarea unor criterii de integritate de către membrii PDL, dar în proporţie de 90% au fost respinse.

Cine s-a opus în mod special?
M.M.: Domnul Falcă a fost un adversar vehement. Nu e deloc întâmplător. Domnia sa are dosar penal şi a fost membru al acestei comisii pentru noul statut al partidului. (Primar PDL al Aradului şi fin al lui Traian Băsescu, Gheorghe Falcă a fost trimis în judecată în 2007, când a fost inculpat de procurorii DNA pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave - n.r.) [...]

Elena Udrea, interviu în Romania Liberă, 26 mai 2010:

"Nu PDL-ul fură. Există o situaţie tolerată de toate partidele. Nu sunt eu geniul care a descoperit situaţia asta. Situaţia asta există dintotdeauna şi toată lumea o cunoaşte. Ministerul Dezvoltării a trecut pe la toate partidele. Nu numai acest minister face acest tip de achiziţii, ci toate ministerele. Tolerarea unei astfel de situaţii, chiar de către membrii PDL, însemnă ce a spus doamna Macovei"

PS
Că uitasem concluzia care e de fapt două:
1. Transformarea decalogului în monolog melopee pentru membrii PDL: Să nu furi, să nu furi, să nu furi....
şi be. Pregătiţi-vă de o doamnă preşedinte de partid & prim-ministru şi o ~~altă~~ doamnă candidat la preşedinţie în 2015.

De la încremenirea în proiect...

2010-05-25T15:06:00.007+03:00

...ca paradigmă fundamentală la aflatul în treabă ca metodă de lucru la români.

Se spune adesea despre noi românii, că am fi campioni ai încremenirii în proiect. Nu lipsa proiectelor ne încurcă însă căci, har Domnului, şi aici suntem fruntaşi. De la planurile cincinale la "Prima casă", de la pariuri cu agricultura la rachete româneşti în spaţiu, avem sumedenie de planuri, de programe şi de proiecte, fapt care dovedeşte, fără de tăgadă, că suntem născuţi cel puţin sub zodia fastă a celor înzestraţi cu o imaginaţie neobosită, chiar debordantă pe alocuri.

Problema apare însă la transpunerea în realitate, ca să nu spun, nomina odiosa, implementare. Şi nu vreau aici să mă refer la fantasmagoriile desprinse parcă din visele umede ale unor adolescenţi puberi care sunt, ab initio, sortite eşecului iar atunci când nu sunt imposibil de relizat, sfârşesc prin a deveni noi exemplare de elefanţi albi adăugându-se prea numeroasei turme de pe întinsul patriei, pachiderme cu chipuri brăzdate de galbene ţevi de gaz, odihnindu-se netulburate în umbra stâlpilor verzi. Dacă în timpul edificării ssmd-ului* construiam nenumărate combinate de împachetat fumul ori case ale poporului pentru cei mai iubiţi fii ai săi, acum plin de entuziasm întindem kilometri de drumuri către nicăieri, autostrăzi suspendate prin grădinile semidocţiei, linii de tramvai pe care nu circulă nici un tramvai, terminale cargo pe aeroporturi cu piste prea scurte pentru avioanele de marfă, stadioane de 40 de mii de locuri în comune cu 7 mii de locuitori şi oferim, nu-i aşa, finis coronat opus, nenumărate tichii de mărgăritar celor suferinzi de alopecie, toate acestea fiind adevărate catedrale ale nesimţirii, temple ale rispei şi monumente ale hoţiei.

Nu. Mă refer la acele proiecte corect elaborate, bazate pe o viziune realistă, la cele care folosesc resursele eficient şi eficace şi care nu sunt doar un pretext pentru câştiguri ilicite şi oneroase. Trist este că multe dintre aceste proiecte "bune" nu ajung să fie finanţate sau dacă cumva, din nebăgare de seamă trec, atunci rezultatele sunt minimalizate sau nu sunt folosite ca exemplu de bună practică şi efectul multiplicator e aproape nul.

Scandalos este şi faptul că în România se construiesc în ~~nesimţire~~ netrebnicie scheme de "dezvoltare durabilă" a bunăstării celor puşi ori aleşi să aloce resursele publice, adevărate mecanisme de risipire a banilor publici, ~~europeni~~ autohtoni cu precădere căci din păcate, până în prezent, contribuţia noastră la bugetul Uniunii Europene depăşeşte cu mult suma absorbită prin intermediul instrumentelor de finanţare structurală. Cum aşa? Am fost acceptaţi într-un club select, plătim un miliard de euro pe an calitatea de membru şi avem voie să "mâncăm" de vreo 30 de miliarde în cinci ani. Pentru asta însă ar trebui să ştim să folosim "tacâmurile", ori se pare că încă nu am depăşit faza mâncatului cu mâna, a scobitului tovărăşesc între măsele ori a râgâitului colhoznic. Ciupim cu şemechereala unui fante de mahala chelneriţa de fund şi facem cu ochiul complice şefului de sală invitându-l să o "punem pe din două" în speranţa că poate, poate ni se mai trec cu vederea lipsa de "maniere".

De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că în faţa comportamentului abuziv, a atitudinii autoritare şi a comportamentului imoral şi ilegal al celor aflaţi vremelnic în funcţii publice de conducere, noi ceilalţi, răspundem de prea multe ori cu un comportament obedient şi o atitudine complice, dovedind un servilism meschin şi o nemaipomenită capacitate de a ne compromite alegând compromisuri derizorii.

Soluţia? Să cutezăm a spune şi nu colecţionarilor de elefanţi albi, neguţătorilor de piei de cloşcă care ne fură prezentul, amanetându-ne viitorul. Poate că şi un vade retro Stana ar funcţiona pentru cei care au capacitatea de a crede ori un 'raţi ai dracu' cu tot neamu' vostru pentru ceilalţi.

ssmd*- societatea socialistă multilateral dezvoltată

PS

De foarte multă vreme mă tot uit la pasiunea deloc dezinteresată a autorităţilor centrale ori locale de a vedea in lucrările publice, investiţii în infrastructura de orice fel ca pe un soi de panaceum universalis. Facem drumuri dar nu ne batem capul dacă cineva îşi va permite să circule pe ele, construim săli de sport dar nu finanţăm de loc sportul şcolar, introducem reţele de canalizare în zone rurale dar nu ştim dacă oamenii îşi vor permite să plătească utilizarea lor, renovăm biserici cu bani de la buget în sate unde mai trăiesc trei babe şi un moş. Toate investiţiile astea au de fapt costuri imense dacă le raportăm la numărul real de beneficiari, reţeta dezastrului completându-se de cele mai multe ori cu nişte costuri de întreţinere şi/sau operare nesustenabile. Orice primar din orice comună a patriei dacă e întrebat ce ar prefera să facă cu un milion de euro, asfaltarea drumului sau sprijinirea a 20 de afaceri locale va răspunde că el unu' vrea să facă drumu', că ăla să vede şi că el dă aia e primar. Vizunea primarului de comună generic nu este singulară ea este din păcate împărtăşită de majoritatea preşedinţiilor de consilii judeţene ori a miniştrilor. Dezvoltarea economică locală nu e treaba autorităţilor?

Aseară preşedintele Băsescu după ce a reiterat că reducerile cheltuielilor publice sunt soluţia susţinută în continuare a mai spus că statul trebuie să combată evaziunea fiscală şi să susţină intreprinderile mici şi mijlocii. Aha, deci dezvoltarea economică locală e totuşi treaba autorităţilor. Cât despre sprijinirea IMM-urilor cred că e un pic prea târziu domnule preşedinte... Am trei prieteni ale căror firme sunt în diferite stadii de suspendare ori lichidare. Cum mai pot fi ajutaţi? Cu o strângere de mână, o medalie, ceva? Un program aiuritor intitulat pompos "prima firmă"? As usual, ţara noastră şi-a bătut joc de cei mai activi dintre cetăţeni săi pedepsindu-i şi umilindu-i, răsplătind în schimb inactivii, leneşii, hoţii.

În ceea ce priveşte evaziunea fiscală vreau să vă reamintesc că ea a existat şi în cele mai dure regimuri poliţieneşti şi nu a putut fi eradicată niciodată de aparatul represiv al statului totalitar. Cred că şi preşedintele Băsescu îşi aduce aminte că nu se plăteau taxe pe vremea lui Ceauşescu la o parte din mărfurile sosite în ţară cu navele româneşti.

Vrei să încasezi bani din economia neagră? E simplu. Fă mai rentabilă plata taxelor decât a şpăgilor şi legalizează consumul de produse şi servicii incriminate în prezent. Asta dacă ai cojones şi îţi asumi şi efectele secundare.

PPS

CM POR a decis pentru DMI 4.3 „Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor” eliminarea contributiei proprii a beneficiarilor la cheltuielile aferente cererilor de finantare. In consecinta, valoarea maxima a finantarii acordate va fi de 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului, nu mai mult de 200.000 de euro. Decizia a fost luata in contextul procesului de simplificare a accesarii fondurilor structurale si a crizei economico-financiare.

Salutară iniţiativa de mai sus. Doar că e un pic tardivă. Dacă o lansau de anul trecut ...

Viitorul României...

2010-05-18T10:33:00.001+03:00

Fie să renască numai cel ce har are de-a renaşte, curăţit prin jar, din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum, astăzi, ca şi mâine, pururi şi acum. ... , [incantaţie / Şerban Foarţă, Andrei Ujică; Cantofabule, 1975, Phoenix]

Asculta mai multe audio Muzica

Rostul...

2010-04-23T12:06:00.002+03:00

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

[...]

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

[textul integral]

Brăduţ Florescu

Constituţia mea.

2010-04-22T10:39:00.003+03:00

Am citit proiectul de revizuire a constituţiei. Constat în continuare primatul statului în faţa cetăţenilor. Obositor. Independenţa justiţiei faţă de propriul popor. Trist. Nu mai vreau să conving pe nimeni că ar fi bine să fie altfel. Aşa că vă prezint "constituţia" mea. Nu una integrală. Ci doar acele elemente care, cred că ar produce mutaţiile necesare pentru a avea o viaţă normală. Eventual mai bună.

Propun ca preambul : "Noi ~~poporul României~~ cetățenii români de pretutindeni*, din dorinţa de a prezerva binecuvântarea libertăţii noastre, de a avea un stat aflat la dispoziţia cetăţenilor săi, o Justiţie imparţială şi eficientă, de a asigura bunăstarea generală, siguranţa comună. pacea şi liniştea comunităţilor noastre dăm această constituţie".

Apoi aş vrea limitarea expresă la două, a mandatelor tuturor persoanelor care sunt alese într-o funcţie de conducere a unui organism public, de la preşedintele României la preşedinte de fundaţie sau asociaţie, de la primar la preşedinte de instanţă. Limitarea la maxim trei, a mandatelor membrilor consiliilor locale, judeţene şi a parlamentului.

Reintroducerea curţilor cu juri. Alegerea de către cetăţeni a conducerii parchetelor. Precedentul judiciar ca izvor de drept.

Cam astea ar fi propunerile.

Ştiu că nu contează dacă propunerile mele sunt bune ori nu. Sunt doar nişte cuvinte. Atâta timp cât nu voi putea să le transmit membrilor constituantei şi aceştia să le introducă în proiectul de revizuire nu vor fi decât nişte simple cuvinte prezente doar în "constituţia" mea. Atâta timp cât nu voi convinge pe nimeni să susţină aceste propuneri acestea nu vor fi decât vorbe goale. Îmi provoc prietenii, cunoscuţii sau simpli cititori ai acestui blog să susţină o acţiune concertată prin care aceste propuneri şi eventual altele să fie transmise tuturor membrilor constituantei. Aduse în dezbatere publică. Promovate şi susţinute.

În fond şi noi suntem poporul.

* Formularea mult mai nimerită care îi aparține lui Dacian Țolea.

Consensul privitor la educaţie? Care consens?

2010-04-14T11:07:00.006+03:00

Cristian Preda consideră că Daniel Funeriu a distrus consensul privind educaţia. Domnia sa porneşte de la premisa că ar fi existat un minim consens asupra reformei în educaţie plecând de la faptul că pactul naţional a fost acceptat de actorii instituţionali din educaţie. Nimic mai fals. Dovada? "Consensul" înţeles de PSD şi exprimat de ministrul Andronescu în anul de la guvernare a fost un fel de "Ori să se revizuiasca, primesc! dar să nu se schimbe nimica, ori...”. Pactul a fost acceptat pentru că nu avea nici o urmare legală. Pentru că mai toată lumea l-a considerat doar un exerciţiu de imagine al preşedintelui care nu va fi niciodată transpus în legislaţie. Cam ăsta a fost marele sau minimul consens. Angajaţii sistemului educaţional prin reprezentanţii acestora au avut mai mereu doar două "contribuţii" la reforma educaţiei, solicitarea creşterii bugetului alocat sistemului educaţional şi mărirea veniturilor salariale. Mediul universitar mai mustăcea şi el despre "autonomie". Cam aici se oprea acceptarea unor schimbări "prin punctele esenţiale". În rest se primea să nu se schimbe mai nimic.

Nu cred că domnul Preda este un naiv. Sunt sigur că ştie de cangrena din universităţile româneşti. Atât cele de stat cât şi cele private. Să te aştepţi la consens tocmai cu cei care conduc deloc dezinteresat un sistem putred mi se pare ori o naivitate, ori susţinerea făţişă a intereselor patronatului din industria constructoare de diplome.

Sunt de acord cu un singur lucru dintre cele afirmate de domnul Preda. Modul în care este percepută legea. Pare a fi o catastrofă care ne va înghiţii pe toţi. De acest fapt se face vinovat atât ministrul cât şi premierul. Dovedesc, din păcate, că stăpânesc cu dificultate comunicarea din postura în care se află. Nu acuzarea existenţei unei mass media ostilă cu o agendă politică ascunsă sau ignorarea şi boicotarea acesteia reprezintă soluţia. Ci folosirea în mod inteligent a tuturor canalelor de comunicare aflate la dipoziţie precum şi găsirea unor voci credibile din interiorul sistemului care să suţină public legea. Rolul cel mai important al unui ministru nu este de a "produce" ci de a vinde acel "produs". La acest capitol cabinetul Boc stă extrem de prost. Dacă ar fi canalizat acelaşi efort ca cel alocat pentru acţiuni aiuritoare de genul "Prima casă" şi promovării legii educaţiei aceasta ar fi fost percepută cu totul altfel şi s-ar fi bucurat de o mai largă susţinere.

PS: Mulţi miniştri au reparat drumurile din România, mai bine sau mai rău. Traian Băsescu ne-a spus "Aici sunt banii dumneavoastră!". A fost o campanie de comunicare de un asemenea succes încât a fost preluată şi de mediul artistic, chiar dacă într-o notă ironică. (Taxi - Aici sunt banii dumneavoastră!).

Asculta mai multe audio Muzica

Reforma Funeriu? Nasol, se duce dracu' cooperativa...

2010-03-30T13:02:00.003+03:00

Sistemul educaţional din România nu se simte prea bine. Are rădăcinile adânc înfipte în realităţile predecembriste atitudini bizantino-balcanice şi un comportament mafiot.

Educaţia românească este de ani de zile în afacerea certificării. Nu cunoaşterea ori formarea a reprezentat obiectivul real al sistemulului. Nu, nici vorbă. Creşterea numărului de certificate/diplome/ atestate şi pe cale de consecinţă a profitului generat de acestea, asta e adevărata miză. Sistemul universitar reprezintă legătura dintre politic, administrativ şi justiţie. Domnul prefect/preşedinte de consiliu judeţean/ judecător/deputat/senator/primar/ director de ceva de la stat/ face doctoratul, masteratul ori predă nişte cursuri şi oferă la schimb protecţie. Politică, economică ori administrativă. Beneficiază în schimb de o sursă de venit legală ( plata cursurilor pe care le ţine defapt un amărât de preparator, ori drepturile de autor asupra "monumentalei" contribuţii la cunoaşterea universală de cele mai multe ori o compilaţie plagiată scrisă de acelaşi amărât ori de un subaltern din instituţia cu onor condusă) şi are o asigurare pentru viitor în cazul în care nu mai e prefect, preşedinte şamd. Mai adăugăm aici şpăgile pentru examene, vânzarea de diplome ori prezenţa rectorilor în politică. ca să completăm tabloul cu noi tuşe de culoare. Astfel universităţile au devenit placă turnantă a corupţiei transformându-se în adevărate noduri ale reţelei crimei organizate. Deşi are rădăcini bolşevice mafia mitoritică are gulere albe. Reprezintă o formă evoluată. Nu au nevoie de arme. Te fac din vorbe şi hârti. "Mafia" autohtonă e transpartinică, ţine statul captiv, subjugă media, descurajează cetăţeanul. Şi are grade universitare şi recunoaştere academică. O adevărată dictatură a "intelectualiatului"... Dar să revenim. De ce ţipă acum aşa de tare? Care sunt elementele din legea propusă de Daniel Funeriu care vor schimba atât de mult realităţile triste din educaţie? De ce le este teamă cel mai mult?

Să o luăm pe rând:

1. De comasare. (Durere mare. Dispar funcţii de rector, decani. Cad reţele locale. Jaaale! Se duce totu'-n 'zda mă-sii! Ce dracu' facem? Fugim în munţi?)

Art 172. (3) În cazul universitatilor publice, în maximum 12 luni de la promulgarea prezentei legi,
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului va propune o lege prin care se realizeaza comasarea prin fuziune a universitatilor care au misiuni asemanatoare si sunt localizate în aceeasi unitate teritorial administrativa sau la o distanta mai mica de 200 km între localitatile de resedinta.

2. De stabilirea rectorului în urma unui concurs şi de încheierea contractului de management.( Ouch! Concuuuurs. Să nu mai putem mânării cu tovarăşii noştri din senat? Contract de management? Ce faaace!? Nu mai sunt ales pe viaţă? Eu şi toată familia mea? Să mă schimbe funebrul ăsta când vrea muşchiu' lui? Câcat, nu mă mai bag...)

Art. 187 (1) Rectorul se stabileste pe baza unui concurs public, în baza unei metodologii aprobate de Senat, conforme cu legislatia în vigoare.
(2) La concursul de ocupare a functiei de rector pot participa orice personalitati stiintifice sau academice din tara si strainatate care, pe baza audierii în plenul Senatului universitar, au obtinut avizul de participare la concurs din partea acestuia. Senatul are obligatia de a aviza minimum doi candidati.
(3) Rectorul confirmat de ministru, pe baza consultarii Senatului, îsi numeste prorectorii.
(4) Rectorul, selectat de catre comisia de concurs stabilita de senat, este confirmat prin ordin de ministru. Dupa emiterea ordinului de confirmare, rectorul poate semna acte oficiale, înscrisuri, acte financiar/contabile, diplome si certificate.
(5) Rectorul confirmat de ministru încheie cu senatul universitatii un contract de management,
cuprinzând criteriile si indicatorii de performanta manageriala, drepturile si obligatiile partilor contractuale.
(6) Decanii si directorul general administrativ sunt selectati prin concurs public organizat de
noul rector si validat de Senat
(7) Rectorul, prorectorii, decanii si directorul general administrativ formeaza consiliul de
administratie al universitatii.

Art.188 (1) Rectorul universitatii publice sau private confirmat încheie un contract institutional cu ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
(2) Rectorul poate fi demis de catre Senatul universitar, în conditiile specificate prin contractul de management si carta universitara.
(3) Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului poate revoca ordinul de confirmare a rectorului în cazul în care constata încalcarea legislatiei în vigoare sau a contractului institutional si se poate adresa Senatului, pentru desemnarea unui nou rector, conform prezentei legi.

3. De evaluarea făcută de studenţi. (Adică loazele astea bune de nimica pe care îi ţine mama şi tata la facultă, să aibe dreptu' să ne evalueze pe noooi carele am făcuuut şi am dres. Să îmi fie frică să mai dau examenele pe bani ori pe servicii? Să trebuiască să-mi ţin orele io ditamai profu' ??? Să le esplic la ăia chestii pe care nu le ştiu nici io??? Îmi bag picioarele că io şi cu colegii mei academicienii că ne opunem).

Art 262. (2) Evaluarea de către studenţi a prestaţiei cadrelor didactice este obligatorie.

Miza reală a acestui război este demantelarea structurilor clientelare din sistemul universitar, reintroducerea competiţiei, a transparenţa şi competenţei. Şi nu în ultimul rând centrarea pe student. Opoziţia va fi uriaşă. Lupta feroce. Nu am curajul să fac nici un pronostic. Îmi doresc însă să reuşească.

PS. Pentru cei care doresc să-şi facă o imagine direct de la sursă
Legea Educaţiei Naţionale - proiect supus dezbaterii publice (fisier pdf)

Guvernul Boc, economia crizei şi eliminarea cratimei.

2010-03-26T13:10:00.001+02:00

Boc pare antipatic. E mic de statura. E trâmbiţa lui Băsescu. E de la Cluj. E sărac. E cinstit. E căzut în cap. E diferit. Deci să-l urâm! Mda. Eu unul m-am cam săturat de toate conformismele aşa că "Vive la Différence!"

Care diferenţă însă? Căci primul ministru vorbeşte aşa cum vorbeşte un avocat despre subiecte pe care nu le cunoaşte. Mult şi fără rost. Ne dă asigurări că totul e sub control. Că guvernul face. Că guvernul drege.

Economia însă se încăpăţânează să-l contrazică.

"Prima casă", "primul tractor", "primul siloz". Măsuri "economice" intervenţioniste desprinse din arsenalul stângii care nu sunt altceva decât nişte exerciţii puerile de imagine al căror efect este mai degrabă pervers. Adică un mare fâs. Primul fâs. Restructurarea reală a statului e mereu amânată. Clientela de partid trebuie să mănâcă şi gura lui ceva. Debirocratizare, descentralizare, eficientizare, doar nişte cuvinte fără acoperire în realitatea românească.

Iată cum solicitarea pentru limpezirea doctrinară a PDL nu era un moft al intelectualilor de pe bloguri. O dezbatere de idei fără finalitate. Ea e de o necesitate vitală. Căci lipsa de coerenţă guvernamentală nu vine din slaba calitate de comunicator al lui Boc. Nu. Ea are ca factor determinant deficitul ideologic şi paradigmatic al alianţei guvernamentale, a PDL şi la UDMR. Datorită lipsei asumării fără echivoc a unui set de valori şi de principii care să fie susţinute cu fermitate şi consecvenţă, avem un guvern de "dreapta" care constituie holdinguri de stat în energie, care propune noi taxe aiuritoare, care în fond se comportă ca un guvern socialist crezând cu disperare că rolul său este de a interveni în fiecare aspect al vieţii sociale şi economice al României.

Adevărul este că măsurile anticriză cele mai de efect pentru economia noastră au fost cele luate de guvernul francez şi german. Exporturile Automobile Dacia stau mărturie.

Nimeni nu se gândeşte că poate guvernul nu ar trebui să facă şi să dreagă. Că defapt guvernul nu prea are ce măsuri să ia substituindu-se astfel mecanismelor pieţei şi actorilor economici. Că statul trebuie să asigure servicii publice în condiţii de transparenţă şi eficienţă. Nu să creeze "programe" anticriză. Că statul ar trebui să creeze un cadru legislativ stabil şi coerent şi să asigure o cât mai mare libertate economică.

Că economia se va relansa singură.

PS. Referitor la dezabaterile privind clarificările doctrinare răspunsul de un comic absurd al conducerii PDL a fost eliminarea cratimei din denumirea partidului. Şi păstrarea trandafirului. Oau!
Aroganţa socialiştilor e cîteodată fără de margini...

Războiul blogurilor

2010-02-26T15:35:00.003+02:00

http://blogary.ro/

Începem cu începutul. Sever Voinescu participă marţi, 23 februarie, la dezbaterea "Doctrina populară - Sinteza valorilor şi principiilor dreptei" organizată de Institutul de Studii Populare. Din punctul meu de vedere alături de Valeriu Stoica, Sever Voinescu este omul politic care reuşeşte cel mai bine să aducă în discuţie valorile dreptei încercând totodată articularea doctrinei la polticile partidului. Cred de asemenena că Sever Voinescu pare să se îndrepte spre rolul de viitor lider al popularilor români. În prezentarea sa Voinescu vorbeşte la un moment dat despre "băsescianism". Cristi Preda, reacţionează dur, spunând că expresia este la fel de nefericită ca "pleaşca" lui Paleologu. Frumuseţea "războiului" pe blog este că lovitura de graţie poţi să o primeşti la tine "acasă". Postez aici integral comentariul #19, cel al lui Ioan Deac.

Ioan Deac { 02.25.10 at 10:25 AM }: Stimate dle Cristian Preda, La rindu-mi, cind am citit comentariul dvs., am simtit ca v-a cazut tavanul in cap! Pentru ca altfel nu imi explic cum puteti sa deplasati cu atita eleganta problema dinspre continutul ei, pe care il recunoasteti in fapt, spre exprimarea ei, pe care o acuzati, de fapt. Adica doriti sa ne spuneti ca totul nu e decit o problema de termeni: “pleasca” si “basescianism”?, ca daca s-ar fi folosit expresii precum “o neasteptata oportunitate exploatata eficient si favorabil” (in limbaj popular: pleasca) sau “complexul de idei, viziuni si valori politice asumate, promovate si practicate de dl Basescu ” (in limbaj popular: basescianism), atunci nu v-ar mai fi cazut tavanul in cap? Asadar nu va afecteaza faptul ca partidul din care faceti parte nu are o oferta consistenta politica si ca a cistigat alegerile doar pentru ca a fructificat “o neasteptata oportunitate exploatata eficient si favorabil”, ci pentru ca s-a falosit in loc de expresia de mai sus termenul “pleasca”? Nu va afecteaza faptul ca partidul din care faceti parte, in lipsa unor principii doctrinare si de conduita politica, asuma, promoveaza si practica in comunicarea si activitatea publica si politica modelul de gindire si comportament impus de Basescu, ci faptul ca acest complex se numeste “basescianism”? V-ati gindit macar o clipa, la Buxelles sau la Bucuresti, ca e posibil ca, de fapt, chiar asa sa stea lucrurile? Ca pedelismul nu e decit un basescianism si ca reusita care vi s-a intimplat nu e decit o pleasca?

Justiţia, susbstanitiv feminin

2010-02-26T10:32:00.008+02:00

Pun şi eu o întrebare? De ce sunt atâtea femei în magistratură? Sunt excesiv de multe şi în administraţia publică, cunosc unele cazuri în care angajaţii femei trec de 80%. Întrebarea nu e aiurea şi nici nu o pun din exces de misoginism. Mie unul acest dezechilibru mi se pare că e un indicator al disfuncţionalităţii unei societăţi. Cum şi de ce s-a ajuns aici?
Nu pot oferi nişte răspunsuri fundamente pe date, clar validate empiric ci mai degrabă nişte ipoteze. În ceea ce priveşte magistratura cred că e vorba, în primul rând, de proporţia majoritară feminină la facultăţile de drept, efect al unui sistem educaţional bazat aproape exclusiv pe memorare şi mai puţin pe interpretare şi raţionament logic. O altă sursă a dezechilibrului constă în faptul că femeile au o capacitate mai redusă de a-şi asuma riscurile, de aceea ele preferă magistratura devenind judecători, pe când bărbaţii mai dispuşi să rişte merg cu precădere spre avocatură. Chiar şi atunci când ajung în magistratură o bună parte din bărbaţi se orientează spre parchete, devenind procurori, meserie mai "periculoasă". Şi înafara magistraturii tot femeile (mă refer la cele cu pregătire juridică) sunt cele care domină cea mai "sigură" piaţă, cea a notarilor publici.
O altă explicaţie, valabilă pentru orice fel de birocraţie, ar fi că, în general, femeile sunt mult mai obediente, mai disciplinate, mai conservatoare şi mai predispuse să susţină un sistem autoritar ca bărbaţii, de aceea ele vor ocupa majoritar orice birocraţie. E interesant faptul că în România bărbaţii domină politica, dar femeile sunt majoritare în anumite structuri birocratice (administraţie publică, educaţie, sănătate şi justiţie).

Astfel şi din motive care ţin de gen, justiţia din România nu are cum să fie reformată din interior de vreme ce majoritatea celor care o compun au valori profund anti reformatoare.
La romani, chiar dacă justiţia era reprezentată ca o femeie legată la ochi cu o balanţă în mână şi o sabie în cealaltă, de administrarea ei se ocupau exclusiv bărbaţii. Noi se pare că am luat ad literam reprezentarea antică şi am lăsat justiţia în mâinile femeilor.
Reforma justiţiei nu va putea fi făcute decât cu implicarea directă a cetăţenilor. Atât în procesul reformei (modificare constituţională) cât şi în actul de justiţie (atât prin reintroducere curţilor cu juri cât şi prin organizarea de alegeri pentru ocuparea posturilor de procurori şef ai parchetelor de pe lângă diferitele instanţe). O discriminare pozitivă ar trebui luată în calcul şi pentru echilibrarea de gen în interiorul magistraturii (modificare proporţiei femei/bărbaţi).

Post Scriptum

Nu sunt un misogin. Ştiu însă ca femeile şi bărbaţi au roluri diferite. Femeile nu sunt diferite de bărbaţii doar anatomic şi fiziologic ci şi psihologic, intelectual ori cultural. Nu emit judecăţi de valoare, nu vreau spun că bărbaţi sunt mai buni ca femeile ci doar că există roluri diferite, capacităţi şi potenţial diferit şi că, dacă nu suntem conştienţi de ele, riscăm să dăm naştere unor construcţii sociale deformate şi nefuncţionale.

V-aţi gândit vreodată că femeilor din zilele noastre, datorită unor uriaşe manipulări (feminist - socialiste) a ajuns să li se pară normal să-şi renege principalul rol, cel matern, iar copiii să ne fie crescuţi instituţional (creşă, grădiniţă, şcoală), statul substituindu-se familiei ? Astfel membri unei familii ajung să fie mai curând nişte vecini de apartament, căutând în exterior ceea ce au pierdut în interior.
Nu vi se pare absurd să rupem femeile de cea mai importanta menire a lor, să le trimitem să "muncească", umflând diverse aparte birocratice, cu o utilitate discutabilă, în vreme ce de educaţia copiilor lor se ocupă alţi birocraţi?
Nu cumva ar fi mai bine ca de aceiaşi bani să plătim profesia de mamă? Noi am avea de câştigat. Copiii ar avea de câştigat. Doar statul ar pierde. Ar pierde o parte din puterea de a ne controla vieţile. Despre desacralizarea statului "laic" însă, vom vorbi altă dată...

Hayek vs. Keynes

2010-02-24T16:04:00.002+02:00

Pre-mize politice

2010-01-22T13:53:00.008+02:00

Alt an, aceleaşi probleme. Politice şi economice. Neprinşi de flama violet, constatăm că, dacă contracţia economică pare să se îndrepte spre final, aşezările de pe eşichierul politic par a fi abia la început. Toate cele trei partide importante din România şi-au anunţat congresul. Care sunt tendinţele?

La PNL avem o competiţie deschisă între actualul preşedinte naţional liberal, Crin Antonescu şi cel puţin doi contestatari: Călin Popescu Tăriceanu şi Viorel Cataramă. Ce oferă aceştia? Ex premierul şi ex preşedintele partidului ar propune revenirea la guvernare alături de PDL şi UDMR. Prezenţa lui Sebastian Vlădescu în actualul executiv nu poate decât să ne dea de gândit, sugerând, orecum ironic, o îndulcire a relaţiilor între Tăriceanu şi Traian Băsescu şi, pe cale de consecinţă, cu PDL.
Viorel Cataramă, cel care a ţinut partidul în perfuzii financiare în cea mai neagră perioadă a acestuia, apare ca un substitut al lui Dinu Patriciu, acesta fiind decredibilizat total de insuccesul de public al producţiei sale cinematografice "Băsescu loveşte un copil", un adevărat film de dragoste cu karate.
Crin Antonescu, mizezază pe continuitate, declamând performanţa electorală din primul tur prezentând-o ca pe cea mai mare reuşită a naţional-liberalilor ever, uitând pe semne că de fapt s-a clasat pe un onorabil loc trei. Din trei. De asemenea a ratat magistral şansa de a coagula dreapta şi de a deveni unicul candidat al acesteia în 2014. Nu am nici o idee cine va învinge.

PSD. Familie mai mare, probleme mai mari. Este aproape sigur că atât Mircea Geoană cât şi Viorel Hrebenciuc vor deconta contraperformanţa din alegeri şi trimiterea partidului în opoziţie.
Miron Mitrea, Cristian Diaconescu chiar şi Adrian Năstase şi-au anunţat intenţia de a participa la competiţia pentru postul de preşedinte. După cum văd eu lucrurile Cristian Diaconescu, preşedinte şi Miron Mitrea, secretar general ar putea constitui noua configuraţie de la vârful PSD.

PD-L. Aici lucrurile sunt cele mai complicate. Partidul se află la guvernare. Traian Băsescu este preşedinte. Nu au însă majoritatea parlamentară necesară proiectelor de modernizare a României (2/3 pentru legi organice şi constituantă). Sunt conştienţi că au nevoie de PNL pentru atingerea acestui scop, drept dovadă toate semnale pe care le-au transmis PNL după 6 decembrie. Actuala structură de 3+1 (Blaga, Videanu, Berceanu + Boc) de la vârful partidului se pare că şi-ar cam fi epuizat rolul. Apar voci care cer deschiderea partidului chiar reformarea acestuia la guvernare fiind. Ce se poate întâmpla? O eventuală candidatură a lui Vasile Blaga susţinut de filiale din Transilvania. Cine ar putea fi un contracanditat? O variantă ar fi Liviu Negoiţă susţinut de filiale din Moldova şi Muntenia. Rămâne de văzut cum se vor poziţiona liberalii din PD-L (Voinescu, Stoica, Preda). Şi nu în ultimul rând care va fi opţiunea Cotroceniului.

Reformarea PD-L

2009-12-24T11:30:00.003+02:00

Reformarea PD-L trebuie să constituie unul dintre obiectivele pe termen mediu ale democrat liberalilor. Nu mă refer aici doar la modificarea unor aspecte aparent neimportante cum ar fi cele care ţin de imagine (actuala siglă este de-a dreptul ofensatoare pentru liberalii din PD-L) ci la reforme mult mai profunde. Despărţirea funcţiilor executive de cele din partid ar fi un bun început.
Un alt aspect care ţine de modernizarea PD-L constă în asumarea caracterului multi doctrinar al partidului. Provocare cea mai mare constă în a reuşi acest demers în paralel cu efortul de guvernare şi cu cel de modernizare a statului, pentru că nu-i aşa există aceea afirmaţie conform căreia partidele nu se reformează cât sunt la putere. PD-L este însă obligat să facă şi această încercare.
Nu în ultimul rând va trebui construită candidatura pentru prezidenţialele din 2014, unde un rol important va reveni procesului de identificarea al unui candidat/urmaş politic al lui Traian Băsescu.

Vor urma vremuri interesante.

PS. Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Absența lui Funeriu, o palmă dată ...

2009-12-20T12:30:00.010+02:00

Absența lui Daniel Funeriu din noul guvern mi se pare o greșeală colosală. Nu discut despre calitățile domnului Croitoru sau despre meritele sale, ori despre capacitatea acestuia de fi un promotor al reformelor sistemului educațional românesc. Nici despre diferențele biografice notabile dintre cei doi, ori despre amplitudinea intelectuală diferită a acestora.
Deranjant este faptul că până la urmă Daniel Funeriu a fost folosit doar ca o imagine. Apoi a fost dat la o parte. Și pentru ce? Pentru un calcul meschin de politică internă de partid? Lipsa de consecvență în politică se plătește mai devreme sau mai târziu. Nu mă refer la consecvența în a susține un om, ci la a susține o idee, un proiect. Știu că acțiunea politică nu are nimic de a face cu meritocrația ci reprezintă mai degrabă rezultanta unor forțe contradictorii, însă așa cum stau lucrurile acum, îndepărtarea lui Daniel Funeriu echivalează cu o palmă dată tuturor celor care credeau în capacitatea noastră de a reforma România. O palmă dată liberalilor din PDL. O palmă dată diasporei. O palmă dată unei generații.

Sper să se mai poată îndrepta ceva...

PS Nu sunt singurul dezamăgit.

Update 14.45: Cătălin Croitoru declină nominalizarea.

Ninge

2009-12-15T14:11:00.004+02:00

Ninge. Coca Cola ne spune că vin sărbătorile. Ninge. Prilej pentru cretinoizii tembeliziunilor să se mire tâmp că "iarna ne-a luat pe nepregătite" și că "traficul e de coșmar". Huo! Thanks God for Discovery Channel! Ninge. Traian Băsescu a câștigat alegerile. E vremea să câștige și România liniștea și pacea sărbătorilor de iarnă.
Sărbători fericite tuturor!

Bătălia s-a sfârşit. Lupta continuă.

2009-12-07T16:48:00.006+02:00

Trebuie să mărturisesc că nu mă bucur. Nu mă bucur pentru că victoriile, chiar cele muncite, conţin cel puţin un dram de noroc care pe mine unul mă fac foarte circumspect în a mă exterioriza cu ţipete şi chiuituri. Cu atât mai mult acum, când totul a fost pe muchie de cuţit. Sunt mulţumit de rezultat şi îngrijorat de ceea ce urmează.

Aşa cum unii dintre voi ştiţi, nu sunt un mare amator de fotbal. Îmi place însă rugby-ul şi ceea ce se întâmplă după un meci de rugby. Când la finalul unui meci aprig disputat, adversarii se îmbrăţişează şi îşi arată respectul cuvenit, când cei victorioşi îi aplaudă pe cei învinşi. Când violenţa şi duritate sunt înlocuite de camaraderie. Aşa cred că trebuie procedat şi acum.
Cei care au câştigat nu trebuie să exalte de fericire şi să-i transforme pe cei înfrânţi în victime. Ci să le întindă cu modestie o mână învinşilor. Să le spună "frumoasă bătălie, aţi jucat bine, noi am fost însă mai buni, voi aţi pierdut". Apoi împreună să vadă ceea ce avem de făcut în continuare.

Evident că primitivii care cred că a susţine un partid politic echivaleză cu a susţine o echipă de fotbal, fac acum ceea ce fac dintotdeauna fanii echipelor înfrânte la noi, acuză arbitrul. "Am fost furaţi!!! Era clar henţ în careu, unşpe metri, ce mă-sa... chioru' dracu'... ".
La fel ca şi în sport, unde un mare campion trebuie în primul rând să ştie să piardă, aşa şi un mare om politic trebuie să ştie să accepte înfrângerea. Apoi să meargă mai departe. Ca Churchil, ca Nixon.

Bătălia s-a sfârşit. Lupta continuă. Dar nu mai e o luptă cu cineva anume. Nici măcar cu geoanăantonescuvoiculescuvântupatriciu. E lupta pentru ceva. Lupta pentru o nouă Românie. Pentru o nouă republică. Sper să avem determinarea şi norocul necesare pentru a reuşi în acest demers.

Preşedintele României: Jucător sau Jucărie?

2009-12-04T16:35:00.006+02:00

Până la urmă e simplu: avem de ales pe 6 decembrie între un preşedinte jucător, conflictual, colţos, uneori chiar brutal şi mojic sau un preşedinte jucărie, aflat la cheremul lui Dan Voiculescu, Sorin Ovidu Vântu sau Dinu Patriciu. Ce vom alege, gălgiosul care vrea uneori chiar şi cu forţa modernizarea României cu preţul unor veşnice şi aprinse dezbateri publice, sau pe cel care "crede cu fermitate" în faptul că a fi preşedinte înseamnă să spui doar fraze lungi, pline de cuvinte al căror sens îţi cam scapă, care însă sună foarte frumos "decât" că ţi-au fost şoptite de alţii?
Marinarul care nu bea whiskey ca prostu' sau Obama de Dăbuleni care se relaxează noaptea la maleficul Vântu? Jucătorul sau jucăria?

Scrisoare către România

2009-12-03T11:51:00.004+02:00

Vroiam să scriu o "Scrisoare din Mogulistan". Un grup de tineri care studiază în străinătate, mi-au făcut o surpriză, scriind o extraordinară scrisoare către România .

"Draga Romania,

Nu ne scriem foarte des. Ne vizitam la rastimpuri, dar nu ne mai intelegem de foarte mult timp. Iti scriem acum pentru ca mai mult ca in alte dati trebuie sa deschizi ochii. De ceva timp primim intrebari pe strada, la ore, de la cunoscuti : « De ce la 20 de ani de la revolutie mai votezi comunistii ?» Ne este greu sa raspundem pentru ca ne este greu sa ne uitam inapoi. Privelistea este mult prea trista si, de multe ori, de neinteles. [...] " citeşte mai departe aici

Farmecul discret al burgheziei roşii.

2009-11-25T12:06:00.018+02:00

Capitalismul de cumetrie, este metafora prin care Ion Iliescu spune un adevăr aşa cum doar el poate, deformându-l. Distorsionându-l. Ascunzând în interiorul său, precum într-o matrioşka, un alt mesaj. Ceea ce transmite el, nu este însă faptul că mecanismele economiei de piaţă din România sunt viciate de un soi de "nepotism" economic. Nu. Nici vorbă. Consonant principiilor sale marxist-leniniste, conform cărora capitalismul reprezintă răul absolut, Iliescu îl aduce în derizoriul autohton, adăugându-i o categorie cu specific mioritic "de cumetrie". Ce etică protestantă, care spirit capitalist, astea sunt la ei acolo. Subtextul mesajului lui Iliescu era de fapt: "socialismul meu era mai bun decât capitalismul lor care, pe lângă faptul că e 'nasol' în sine, la noi mai e şi de 'cumetrie', adică dacă n-ai relaţii, n-ai profit". Deşi Iliescu pleacă de la o observaţie pertinentă, de la realitate eludării competiţiei economice, nu "cumetria" este însă cauza. Şi el o ştie bine. Cartelarea economică, apariţia monopolurilor oculte şi oneroase care abuzează prin poziţia lor dominantă pieţele, se datorează în primul rând oligarhiei politico-economico-mediatice. De a cărei apariţie se face vinovat, nu doar moralmente, chiar însuşi domnia sa, tovarăşul Ion Ilici Iliescu.

Democraţia sa pretins originală nu a fost decât un sistem autoritar, în care instituţiile statului de drept şi cele ale economiei de piaţă erau forme golite de conţinut care doar mimau democraţia şi libertatea economică. Mecanismele politice şi procesele economice ale României post decembriste au fost create voit ineficiente pentru că s-a avut în vedere doar asigurare unui control politic şi economic facil.
Astfel, modelului "suedez" de dezvoltare, clamat cu ostentaţie în anii '90, i s-a substituit insidios, o realitatea de tip latino-american, cu o polarizare socială excesivă şi control politic prin mass-media, un soi de socialism corporatist, creat şi controlat de burghezia roşie, nomenclatura comunistă reciclată prin lovitura de stat din decembrie '89, în fond cam aceleşi model pe care l-au îmbrăţişat foştii tovarăşi la Moscova.

Prin controlul ambelor capete ale eşichierului politic, ale stângii social democrate şi ale dreptei naţional liberale Ion Iliescu depăşeşte dilema pretinsei incompatibilităţi doctrinare între PSD şi PNL. Pretinse pentru că ambele partide nu sunt decât formele de manifestare ale unuia şi aceluiaşi pol de putere, ele nefiind altceva decât instrumentele de manipulare electorală ale oligarhiei poltico-financiaro-mediatice, burghezia roşie, care nu urmăreşte decât parazitarea statului român, controlul resurselor şi menţinerea românilor în sclavie economică, într-o formă de libertate limitată şi copios manipulată.

Iată cum, dacă Mircea Geoană va ajunge, Doamne fereşte, preşedinte, putem spune atunci că lui Ion Iliescu i-a reuşit extraordinarea performanţa a tranziţiei de la naţional comunismul lui Ceauşescu la petrofascismul lui Geoană.

Şi astfel fascistoizii Patriciu, Vântu, Voiculescu şi ceilalţi vor ajunge campionii noi revoluţii cleptocratice, înfruptându-se pe săturate din cadavrul României libere, în liniştea asurzitoare a non evenimentelor prezentate seară de seară în prime-time, cu farmecul discret al burgheziei roşii.
Iar alianţa perfect naturală a PSD cu PNL purtându-şi adevăratul nume, cel de Partidul Naţional Socialist va lăsa "democrat" şi "liberal" acolo unde îi este locul, PDL-ului.

Băsescu Rocks!

2009-11-23T18:30:00.001+02:00

Şansa lui Crin Antonescu.

2009-11-23T01:05:00.005+02:00

Acesta este momentul care ar putea decide configuraţia politică a Românie pentru următoarea perioadă. Asta pe de o parte. Pe de altă parte "Noua Republică", prin voinţa electoratului, începe să prindă contur. Un punct de inflexiune major. Anii care urmeză se decid în aceste două săptămâni. Acesta nu e nici momentul lui Băsescu, nici cel al lui Geoană. Este momentul celui înfrânt. Printr-o ciudată ironie a sorţii, Crin Antronescu are în aceste două săptămâni o putere politică cu mult mai mare decât cea care ar fi avut-o dacă ar fi intrat în turul doi. Totuşi nu e într-o poziţie de invidiat. Trebuie să decidă dacă, în ciuda celor petrecute până acum, şi evident a celor declarate în campanie, vrea să devină un bărbat politic adevărat care are puterea să denunţe coaliţia Grivco şi forţa să iasă din umbra marelui Dinu. Va putea oare Antonescu să îşi asume cu demnitate înfrângerea şi astfel să îşi construiească de pe acum posibila victorie din 2014? Are el capacitatea de se ridica dincolo de propriile declaraţii, de a trece peste adversitatea manifestate faţă de Trăian Băsescu şi PDL? Vrea el cu adevărat să devină un politician major al României sau va prefera să rămână un Băsescu Wannabe, un fel de clonă infantilă? O copie palidă a originalului. Vom avea răspunsurile destul de curând.

Update.
Antonescu a răspuns: "Exclud orice colaborare cu Traian Basescu. O eventuala sustinere pentru Geoana are in vedere proiectul Johannis."

Marea Fraudă Electorală

2009-11-22T19:33:00.004+02:00

Recunosc. Există. Aşa e domnu' Gâdea. Alegerile au fost furate. Ciutacule te pup. E aşa cum spuneţi voi. Ai dreptate Răzvan Dumitrescu. Alegerile au fost furate.
Doar că s-a întâmplat cu 63 de ani în urmă. În 1946, când comuniştii la umbra tancurilor sovietice au "câştigat" cu 68,7% . De atunci ne-au tot prea fraudat, ascunşi sub diverse acronime : BPD, PMR, PCR, FSN, FDSN, PDSR, PSD.

Scrisoare catre Generatia Eliberata

2009-11-21T13:36:00.005+02:00

Pentru cei care ar avea toate motivele să meargă, poate, pentru prima oară la vot, dar nu o fac, un mesaj extraordinar din partea unui coleg de generaţie, postat pe hotnews.ro de Vlad Mixich.

Mircea Geoana. Pierdut în spaţiu.

2009-11-19T21:33:00.002+02:00

Fraţilor am învins! Dictatoru' n-a venit!

2009-11-18T20:17:00.001+02:00

sau cronica unei dezbateri anunţate dar puţin amânate....

Gheorghe Dinică. Stelele care cad nu pier. Stelele care cad se duc spre un alt cer.

2009-11-12T15:58:00.007+02:00

Gheorghe Dinică "Diplomatul" -Prin cenuşa imperiului, 1975

Shit happens! A Year In Ze Merde.

2009-11-12T13:49:00.006+02:00

"Un an în merde" a britanicului Stephen Clarke nu e o carte corectă politic. Au contraire . E plină de un umor bazat pe clişeele francezilor despre englezi şi viceversa. Umor britanic, sec, de cea mai bună calitate: "Norocul meu e că erecţia e biodegradabilă". Mie unul mi-a plăcut aşa că o recomand călduros ca pe un panaceu cel puţin antigripal, căci, nu-i aşa, se ştie că râsul te menţine sănătos.

Curvele jurnalismul românesc: Sorin Roşca Stănescu & Bogdan Chireac

2009-11-10T11:49:00.005+02:00

Doi jurnalişti care se pretindeau fetele mari şi deontoloage ale presei româneşti împărţind ani de zile dovezi de bună purtare celor interesaţi şi flegme în freză celorlalţi se dovedesc a fi, nimic mai mult, decât două curve jegoase şi îmbătrânite în rele.
Sper că după dezvăluire apărută în Curentul cele două specimene să ajungă ceea ce merită sau ca să-i citez pe unul dintre aceştia să ajungă barem "pielea pulii".

Tear down the wall!

2009-11-09T10:01:00.005+02:00

Două momente îmi apar extraordinar de vii atunci când îmi amintesc de noiembrie 1989. Primul este legat de căderea zidului. Eram la Timişoara, în apartamentul fratelui prietenei mele de atunci. Şvabi bănăţeni, cu părinţi fugiţi în RFG. Stăteam în sufragerie, la masa de prânz, duminică, cred că era 12 noiembrie. Televizorul, aşa cum se întâmpla în mai toate casele din vestul României, era fixat pe "unguri" sau poate pe "sârbi". Nimeni nu-i acorda nicio atenţie. Discuţiile noastre au încetat însă brusc când, pe ecranul televizorului, au început să apară imagini cu ceea ce se întâmplase în ultimele zile la Berlin. Coloane de maşini cu autocolante ovale având inscripţionat DDR îndreptându-se prin noapte spre graniţa cu Berlinul de Vest. Trabant. Wartburg. Dacia. Lada. Skoda. Mii de oameni căţărându-se pe zid lângă poarta Brandenburg. Bliţuri. Îmbrăţişări. Zâmbete. Lacrimi. Gorbaciov. Reagan. Honecker. Thatcher. Masa a continuat într-o atmosferă sumbră. Înghiţeam cu greu şi aveam cu toţii lacrimi în ochi. Imaginile din Berlin nu ne provocaseră nici o bucurie ci doar o imensă disperare. În Polonia "Solidaritatea" câştigase alegerile în primăvară şi Tadeusz Mazowiecki devenise prim ministru. Ungaria îşi deschisese graniţa cu Austria. În Bulgaria Jivkov este înlocuit cu Mladenov. La noi griul beton al existenţei cotidiene era împodobit de roş-galbenul propagandei ce anunţa sfidător, măreţe realizări.

Cel de al doilea moment este la ceva mai mult de o săptămână de primul. După 20 noiembrie. Mă reîntorceam la serviciu, dimineaţa după ora 11, prin centrul oraşului. Eram intrigat că pe toată lungimea parcursă a bulevardului nu întâlnisem nici un alt trecător. Circulaţia auto era inexistentă. Parcă eram unicul supravieţuitor într-un oraş fantomă. O linişte sumbră apăsa peste străzi. Ca şi cum cineva ar fi vrut să-mi demonstreze că nu eram singur, că cineva veghează, brusc din megafoanele instalate pe stâlpii de pe bulevard au început să se audă scandările "Ceauşescu reales la al XIV-lea Congres!". Aplauze. Ovaţii. La Praga, demonstraţiile împotriva regimului continuau pentru a patra zi consecutiv. La noi Radio România transmitea buletinul hidrologic. Totul era staţionar.

Omar. Omar Hayssam, nu Khayam.

2009-11-03T15:55:00.012+02:00

Lucrurile sunt simple. Omar Hayssam nu a fost doar un apropiat al liderilor PSD a fost chiar membru al PSD Bucureşti, şi unul din principalii sponsori ai campaniilor electorale ale PSD. Dovada este prezentă în:Monitorul Oficial al României, partea a III-a, nr. 219 din 31.03.2005, unde Omar Hayssam apare ca finanţator la poziţia 121, cu suma de 560 de milioane la data de 28 septembrie 2004. Asta oficial, neoficial se pare că ar fi sponsorizat cu mult mai mult.

După 1989 Omar Hayssam a creat un adevărat imperiu economic în România cu sprijinul unor lideri marcanţi PSD: Viorel Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, Adrian Năstase, Ristea Priboi, Ovidiu Muşetescu, Nicolae Văcăroiu. Cumpără printrea altele IPRS Bănesa, Foresta Nehoiul sau Ape Minerale Bucovina. Astfel până în 2003 Hayssam ajunge să ocupe locul 25 în Top 300 realizat de revista "Capital" cu o avere estimată la 90-100 de milioane dolari.

Obţine protecţie şi influenţă la vârf în Poliţie, Parchete, Servicii de informaţii şi alte instituţii cheie. Este bun prieten cu tatăl uneia din victime, Vasile Ion, senator PSD de Buzău.

În 15 februarie 2005, la două luni de la instalarea preşedintelui Traian Băsescu, Hayssam este dat în consemn la frontieră de către parchet, iar anchetele care-i vizau implicarea înbancruta frauduloasă şi crima organizată, blocate în 2000-2004, sunt reluate.PSD-ul fiind în opoziţie nu mai poate să-i asigure protecţia. Prin urmare Omar Hayssam, disperat, înscenează răpirea celor trei jurnalişti ca soluţie de rezolvarea a problemelor sale.

În data de 28 martie 2005, în jurul orei 19:30 ora Bagdadului, jurnalistii Marie-Jean Ion, de la Prima TV, Ovidiu Ohanesian, de la Romania Libera, si cameramanul Sorin Miscoci, de la Prima TV, împreuna cu însoţitorul lor MohammadMunaf au fost rapiţi în din Bagdad.
În 30 martie, Al Jazeera a difuzează prima casetă video cu ostaticii.
Pe 31 martie 2005 Hayssam este fost prezent la Cotroceni, unde presedintele îi spune să-i trimită lui Yassin 200.000 de dolari şi el să ramână în Bucureşti pentru ca are nevoie de el aici. Este trimis la Bagdad fratele său, Mahmoud Omar, iar banii au fost trimişi într-o banca din Siria.
Pe 26 aprilie este difuzata o alta caseta in care Sorin Miscoci si Mohammad Munaf apar îmbrăcaţi în haine portocalii.
În 22 mai, jurnalistii şi însoţitorul lor sunt eliberaţi din captivitate. Traian Basescu anunţă că Mohammad Munaf a fost reţinut de autorităţile americane la Bagdad.
Pe 5 aprlie, Omar Hayssam este arestat în dosarul "Volvo Truck", fiind acuzat de înşelăciune şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, pentru un prejudiciu de 1,8 milioane dolari. Ulterior mai este trimis în judecată pentru privatizarea frauduloasa a societăţii Foresta Nehoiu şi apoi pentru că ar fi iniţiat şi organizat răpirea jurnaliştilor români Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci si Ovidiu Ohanesian.

La 6 iunie 2005, in timpul conferintei de presa organizată la doua saptamani de la eliberarea ostaticilor, preşedintele Basescu afirmă: „Da, Omar Hayssam şi Mohammad Munaf sunt implicaţi în răpire. Băsescu declară că s-a întâlnit, de mai multe ori, cu Omar Hayssam. “Pe data de 1 aprilie, l-am primit intre 21:00 si 21:50 şi pe data de 3 aprilie, între 14:15 şi 15:10. De fiecare data, apelul lui a fost să îl las sa plece la Bagdad, pentru că este singurul care îi poate aduce. Din păcate, apelurile lui erau fara sens, pentru ca el avea restricţie de ieşire din ţară. Ca urmare a anchetelor Parchetului General, nu putea să paraseasca în mod legal Romania. Şi-a dat seama ca este filat şi numai o aprobare de foarte sus putea să-i permita ieşirea din ţară”.

Pe 9 septembrie 2005 la sediul Parchetului General a avut loc întâlnirea dintre Degeratu şi Omar.

Pe 10 martie 2006. Omar Hayssam a fost pus în libertate după ce doctorul Mircea Beuran (fost consilier al lui Ion Iliescu) i-a pus diagnosticul de cancer.

Pe 30 iunie 2006 fuge din România. Ca urmare Radu Timofte, şeful SRI, Gheorghe Fulga, şeful SIE, Virgil Ardelean, şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI şi procurorul general Ilie Botoş demisionează la cererea preşedintelui.

Curtea de Apel Bucureşti îl condamnă pe Omar Hayssam în iunie 2007 la 20 de ani de închisoare pentru rapirea celor trei jurnalişti romani în Irak şi la plata către aceştia de daune în valoare de 2 milioane de euro pentru fiecare .

Simplu, nu? Se pare că nu, marele maestru în maskirovka Vangehelie, mizând pe faptul că dosarul Hayssam este secretizat, conform angajamentelor cu partenerii externi, şi că, prin urmare preşedintele ar avea dificultăţi în a se apăra, lansează diversiunea prin care îl acuză pe Traian Băsescu că ar fi implicat în răpirea jurnaliştilor şi dispariţia lui Hayssam. Diversiune bazată pe discuţiile purtate de Hayssam cu generalul Degeratu, sau cu Mohammad Yassin şi Mohammad Munaf.

Ofiţeri din DGIPI relatează însă că în arhiva de informaţii despre Omar Hayssam nu exista date compromiţătoare la adresa preşedintelui Traian Băsescu. "În presa au apărut doar croşetări din convorbire, cu adaugiri, pentru a ştirbi imaginea presedintelui. Dacă s-ar face publică întreaga convorbire, sau alte convorbiri si note informative, ar avea de pierdut nu numai Nicolae Văcaroiu, pe atunci vicepreşedinte al PSD, care apare în relatarile lui Hayssam, ci şi multi alţi lideri ca Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Nastase, care pana în 2005 îi cereau mereu bani lui Omar Hayssam. Solicitarile de bani se faceau de cele mai multe ori telefonic, iar banii erau trimişi uneori cu sacosş la sediul PSD sau unde i se preciza lui Hayssam. Era vorba de miliarde de lei vechi."

Concluzie: trebuie să fi dus bine cu capul să crezi că fuga lui Hayssam ar fi avantajat pe altcineva decât pe cei din PSD.

PS. Pentru cei care au intrat aici crezând că-i vorba de Omar Khayam:
"Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea. Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea? Şi-acum- ce sens plecarea?" fragment din"Nimicnicia si absurdul vieţii" de Omar Khayam

Jocul de-a democraţia în uniformă

2009-11-03T10:19:00.015+02:00

sau de la democraţia originală a lui Iliescu la "dictatura" lui Băsescu

Precum o curvă care mimează orgasmul spre satisfacţia clientului, la fel şi la noi, se mimează jocul de-a democraţia. ONG-uri dependente politic şi financiar, conduse de persoane mai mult sau mai puţin corupte, inventeaza un nou tip de acuzaţie, ţipând prefraudare, prefraudare! de parcă ar fi descoperit subit, că sunt puţin gravizi. Conspiraţia Grivco, un soi de lego adunat din toţi învârtiţii frăţiei securisto comuniste, atent supravegheate de Moscova, propune un premier "independent", da' numa' aşa pentru juma' de oră, că după aia au teme de făcut şi-l vor premier ori pe Patriciu ori pe Vanghelie.
Am copiat instituţii şi legi de aiurea reducând parlamentul la o groapă cu nisip, loc de joacă pentru copii teribili ai partitocraţiei, cu bunici cominterniste sau taţi generali de securitate, deveniţi astfel fruntaşi europeni în producţia legislativă.
Capitalismul autohton atâta cât mai este, înainte de a fi fost de cumetrie a fost înfiinţat prin ordin pe unitate dând astfel şansa unora ca Patriciu, Voiculescu sau Vântu să intre în topul Forbes , cu buzunarele pline cu banii noştri, bani pe care, nu-i aşa, i-am cedat din inocenţă şi generozitate, mânaţi de dragoste de ţară şi cald patriotism, cu scopul de a avea şi noi, moguli de-ai noştri.
Privatizările cele mai de succes au fost făcute prin naţionalizare către statul austriac sau grec în încercarea de a cumpăra indulgenţele europenilor faţă de trăsăturile cele mai originale ale demokraţiei iliesciene: crima de stat, corupţia de stat şi imunitatea de stat.
Justiţia are la noi ochi albaştri şi poartă pe sub robă uniformă, iar în buzunarul de la piept are carnet de membru PCR. Ea nu doar că nu-i legată la ochi şi ţine un cântar măsluit în mână, dar mai priveşte interesat şi galeş în ochii infractorilor.
Şi biserica poartă la noi pe sub sutană uniformă şi pentru a părea mai înaltă şi mai aproape de ceruri s-a aşezat pe vrafurile de informări obţinute în sfânta taină a spovedaniei spunând că a dat cezarului ce-i al cezarului.
Presa are şi ea uniformele ei şi din liberă cum o credeam a ajuns o libertină care prestează codoşlâcuri de lupanar jegos într-o nouă realitate, curte a miracolelor unde organizează, interesat seară de seară, împreunări politico-mediatice împotriva naturii.

Ce mai putem face? Cum mai putem salva un organism care are otravă în sânge?

Putem alege să nu ne pese, să nu votăm şi eventual să plecăm din ţară.

Sau poate ne pasă şi mergem să votăm.
Şi ar fi bine să votăm astfel încât să trecem de la democraţia originală, de la metastazele lui
iliescugeoanăvangheliehrebenciucnăstaseantonescuorbannicolaiolteanutăriceanu
voiculescuvăntupatriciu la "dictatura" lui Băsescu.

Pentru cei care nu au avut răbdare să citească cele scrise mai sus am următoarele mesaje:

PS1. Chiar dacă Antonescu nu ştie cine îi finanţează campania noi ştim. Dacă-i priveşti atent gazeta de campanie nu poţi să nu sesizezi formatul şi layout-ul identic cu cel al Adevărului de seară şi astfel să ai răspunsul. Banii lui Patriciu finanţează campania lui Antonescu. A da, să nu uit, nu votez Crin Antonescu!

PSDoi. Nu doar falsitatea şi snobismul unei odrasle de ştab comunist mă împiedică să-l votez pe Mircea Geoană, care vrea să pară un " democrat" de Dâmboviţa. Candidatura unei persoane susţinută de Vanghelie, Iliescu, Voiculescu şi Vântu nu-i decât o glumă sinistră. Evident nu votez Mircea Geoană!

PS3. Referitor la sondajul INSOMAR, Traian Băsescu precizează: "Se pregateste cam asa – si va dau scris ca TVR-ul va avea si el contract cu Insomar-ul, care este specializat in fraudarea exit-poll-urilor (ne-a aratat la ultimele alegeri), si va mai fi o casa de sondaje, doua sunt, vor iesi cu exit-poll-ul, dar de data aceasta si pe TVR, nu numai pe Antene si pe Realitate. Vor iesi pe TVR pentru a arata un scor cu vreo sase - sapte procente in favoarea unui alt candidat. Au facut lucrul acesta la legislative, se pregatesc sa il faca si acum. Numai ca este o copilarie. Nu asa devii credibil"

Alain de Botton despre Plăcerile şi Întristările Muncii

2009-10-29T13:32:00.002+02:00

De ce nu-l votez pe Crin Antonescu?

2009-10-29T11:46:00.003+02:00

Pentru că este suţinut de un partid care, după părerea mea, are de a face cu liberalismul tot atât cât are un vin la pet cu strugurii, doar numele de pe etichetă fiind unica legătură. PNL este un partid care şi-a exclus membrii cu o viteză şi o înverşunare ce aducea aminte de epurările staliniste. Unii dintre aceştia erau personaje marcante, foşti preşedinţi ai partidului, precum profesorul Valeriu Stoica sau Theodor Stolojan, cărora li se datora prezenţa la guvernare. În cazul altora excluderea a fost pentru delicte de opinie, în motivarea acesteia fiind scris negru pe alb formula aberantă şi absolut hilară "pentru abateri de ieşit în presă". Comportamentul anti-reformator al PNL şi jocul duplicitar faţă de FSN/PDSR/PSD mă face să cred că acestă formaţiune nu este decât un "tovarăş de drum" al lui Ion Iliescu şi că afirmaţiile lui Ioan Talpeş referitoare la naşterea controlată a PNL de către generalul DIE/SIE Mihai Caraman, trebuie că sunt adevărate.

Nu îl voi vota pe Crin Antonescu nici pentru că a preferat să nu se implice în nimic, niciodată, lăsând să ajungă în guvernul liberal al domnului Tăriceanu personaje precum, Chioariu, Adomniţei ori Remeş şi să strălucească "in absenetia" în Parlamentul României.

Nu îl voi vota nici pentru că oferta sa politică se rezumă doar la atât: "Jos Băsescu!" şi "Dinu Patriciu, premier!". Restul sunt vorbe, schimburi de politeţuri cu Ion Ilici Iliescu şi atacuri permanente îndreptate împotriva preşedintelui, construite pe ideea propagandei goebelsiene conform căreia o minciună ori o exagerare repetate suficient de mult vor ajunge să fie crezute, ajungând astfel a declaraţii halucinante de genul celei prezentate la "Ştirea zilei" Antena 3, conform căreia "Ion Iliescu este de apreciat pentru ca in anii '90 nu a pus armata sa impuste oameni in Piata Universitatii. Nu vreau sa-mi imaginez ce ar fi facut Traian Basescu daca conducea Romania atunci ştiind ca acesta nu suporta criticile, nu suporta o majoritate parlamentara potrivnica".

Nici eu nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta România avându-l preşedinte pe Crin Antonescu şi prim ministru pe Dinu Patriciu, aşa că sigur nu îl voi vota.

Asta e Realitatea!

2009-10-27T11:59:00.000+02:00

Mitologia succesului la români

2009-10-16T14:00:00.008+03:00

Tablou vivant cu nea Nelu Ilici Iliescu şi famiglia, aripa capitalistă de stat şi de partid: Dan "Felix" Voiculescu, un domn de moralitate îndoielnică care se exprimă cu flatulozitate şi Dinu "KazMunai Gaz" Patriciu, alt domn, maestru de achiziţii şi desfaceri de active petroliere. Lipseşte Sorin Ovidiu "Dormi în pace, FNI te face" Vântu, domnul care acum vrea respect, absolvent şi el al cursului scurt "Cum devin capitalist fruntaş prin ordin pe unitate utilizând banii statului".

Noi vrem respect...

2009-10-13T10:48:00.006+03:00

Celor care şi-au luat primii banii de la FNI şi care au făcut averi jefuind statul, crescentând, rompetrolind ori bancorexind, celor care apar zilnic la televizor, care au mașini jmechere, amante adolescente şi cariere politice spectaculoase, începute în Primăverii şi programate la Băneasa, celor care nu ştiu pluralul cuvântului "almanah" dar au 2.15, 3.14 sau chiar 7.62 şi celor pentru care cominternist nu-i un cuvânt de ocară, care încă tremură de bucurie nostalgică la amintirea bravilor soldaţi în telogreika având pe cap uşanca cu steluţă roşie, respect!
Adevăraţilor tovarăşi din România, numai respect. Şi multă căldură, arză-i-ar focul să-i arză!
Şou mi sam rispect! După ce-ţi iau banii, îţi violează nevasta şi-ţi bat copii mafioţii cer respect...
Şi ce altă formă mai bună de a ne arăta respectul decât cea prin care le permitem şă-şi păstreze pensiile speciale? Doar au muncit din greu pentru ţărişoară...

It is back. Seinfeld is back!

2009-10-05T14:08:00.003+03:00

"Seinfeld" s-a întors. Nu cu un nou sezon. Ci cu o reuniune a protagoniştilor Jerry Seinfeld, Julia Luis-Dreyfus, Jason Alexander, Michael Richards în episodul 3, "The Reunion" din sezonul 7, al serialului "Curb Your Enthusiasm" produs de şi cu Larry David.

Tzadikim nistarim sau despre eroul anonim.

2009-10-05T09:53:00.006+03:00

foto: Alik Keplicz /AP
Marek Edelman, Varşovia, aprilie 2009

Alături de noi, umili şi anonimi, trăiesc cei drepţi. Mistica talmudică îi numeşte ţadikim nistarim, cei 36 de drepţi, eroi necunoscuţi fără a căror existenţă însăşi existenţa lumii ar fi pusă sub semnul întrebării. Marek Edelman, a fost unul dintre cei care a luptat cu arma în mână în ceea ce s-a numit revolta ghetoului din 1943. Participă apoi în 1944 la insurecţia din Varşovia. Nu se consideră un erou.“Este un

lucru impresionant să mergi atât de liniştit către propria moarte. În mod cert este mai dificil decât să mori împuşcând”. După război devine medic cardiolog. Se alătură Solidarităţii în anii 80.
"Dumnezeu încearcă să stingă o lumânare, iar eu caut grăbit să protejez flacăra profitând de momentul de respiro. Să păstrez pâlpâirea acelei flăcării, chiar dacă pentru doar pentru câteva clipe în plus".
Marek Edelman, unul dintre cei drepţi a încetat din viaţă la 2 octombrie 2009.

Iliescu, Geoană şi Oprescu joacă în acelaşi film.

2009-10-02T15:32:00.006+03:00

Am pus-o pe blogu' lu' Bleen. Again.

2009-10-02T09:49:00.007+03:00

@ dispecer blogosferă. Cacaia criză politică? Adică dacă-ţi spun aştia la tembelizor că-i criză tu chiar crezi că e? Care efecte economice grave? Şurubărind prin maţele blogosferei am dat de un fost profesore de al meu. Membru PSD. Trag cu ochiu la el pe blog şi ce văd? Nu, nu era nea Nelu nud, staţi flexaţi. Era exact un scuipat în freza lui M.Geoană,Van Ghelie & restu găştii. Care scuipat, recodificat ASCII, arăta cam aşa:
“10 minciuni despre criza politică”.
1.”Toată lumea pierde din cauza crizei politice.
Este o aberaţie şi un mod prin care politicienii îşi exagerează importanţa în societate.”
Naşpa. Fuck the system!
2.”Pierde Romania, scumpa noastră ţărişoară.
O altă gogoaşă fenomenală pe care o repetă politicienii la televizor sau analiştii cu aer savant. România pierde mai ales prin funcţionarea maşinăriei politice.”
Ioi. Break the machine!
3.”Pierde cel care a declanşat criza, deci hai să-l arătăm cu degetul.”
So fucking what?
“Câştigătorul ia totul şi in politică şi oamenilor le plac învingătorii.”
No, aşa! Heil to the chief!
4.”Opinia publică este ingrijorată.
Să fim serioşi, oamenii s-au săturat să aştepte lapte şi miere de la politică.[...]majoritatea oamenilor nu se interesează nici măcar de candidatul pe care-l votează. Se duc la vot ca oile sau pun ştampila pe unul care le-a dat o pungă cu ulei şi zahăr.”
Stupid people!
5.”Opinia publică va sancţiona pe politicianul care a aruncat ţara într-o criza fără precedent.
Nici vorbă, la vot merg doar o treime din oameni, mai ales cei bătrâni şi vulnerabili care votează cu nostalgie sau cu spaimă, in nici un caz nu se duc să se revolte împotriva sistemului politic.”
Born to be wild?
6.”Criza se rezolvă prin dialog, cine nu dialoghează este vinovatul de criză.
Comunicarea este doar o ideologie la modă…”
Parole, parole, parole…
7.”Criza se rezolvă prin mediere.
Este ca şi ideea cu comunicarea tot o formă de a vorbi pe lângă subiect.”

8.” Oamenii nevinovati sunt cei care suferă din cauza unei crize politice.Oamenii care suferă nu sunt complet nevinovaţi. Ei sunt vinovaţi că au votat politicienii respectivi, că votează partidele fără discernământ, de multe ori doar pe baza unor emoţii."
Feelings, nothing more than feelings…
9.”Tara are nevoie de guvern, România trebuie guvernată.
Asta ar părea o glumă dacă nu am auzi-o foarte des. Vara miniştri pleacă câte o lună prin tarile calde şi ţara nu se dărâmă…”
Ooooh aah, Mother should I build a wall. Mother should I run for president. Mother should I trust the government. Mother will they put me in the firing line …
10."Criza politică este un lucru rău.
Poate în Germania, la noi nu putem spune acest lucru. In timp de criză politică poate mai dispar o parte din politicienii fără de idei, poate mai scăpăm de unii înhăitaţi cu reţelele de crimă organizată…”
And justice for all…

Numele fostului meu profesor, membru PSD, este Vasile.

Iliescu. Ion Ilici Iliescu.

2009-09-29T11:14:00.011+03:00

Pentru cei care nu au citit aveţi aici biografia lui Iliescu. O completare la aceasta este oferita de Pavel Stroilov, dizident rus, apropiat al lui Vladimir Bukovsky.

Şi acum să-i dăm cuvântul: "Este un act sa-ma-vol-nic." Nea Nelu silabiseşte aş cum doar el ştie un cuvânt cuputernice rezonanţe slave (samovol'nâi). Adică nu a marşat pe sfatul consilierilor de campanie care le-au pus în gură şi lui Hrebenciuc şi lui Vanghelie textul cu Băsescu beţiv. Vă da-ţi seama că la nea Nelu ar fi ieşit ceva de genul "Dom-nul pre-şe-dinte Bă-sescu are o anumită înclinaţie spre plăcerile ba-hi-ce." Aşa că nu poţi decât să accepţi excelenţa de care dă dovadă ca şi comunicator politic. Nu mi-a plăcut de omul ăsta de la bun început, din seara de 22 decembrie, când, după ce a fost introdus ca un tovarăş de nădejde, fiu de ceferist din Olteniţa, a început să spună despre Ceauşescu că a "întinat sfintele idealuri ale socialismului." Simţeam însă că e omul momentului şi că cel puţin pentru o perioadă va trebuie să ne obişnuim cu gândul că el ne va conduce, oferindu-ne glasnostî şi perestroika în loc de democraţie şi capitalism. Faţă de ceauşism era un mare pas înainte.
Nu credeam că la capătul perioadei brucaniene, tot bietul nea Nelu va face jocurile, ce-i drept acum din postura de opozant, sau mai exact de lider informal al acesteia. Ion Ilici Iliescu a fost, este şi va fi un tovarăş de nădejde al Moscovei, fie ea sovietică sau nu. Aşa că lupta pentru conducerea României stă din nou sub semnul celei dintre Orient şi Occident, dintre pro reformişti şi anti reformişti, între cei care au prieteni la Moscova şi cei care nu îi au. Sub zâmbetul lui cald, tovărăşesc s-a ascuns întotdeauna răceala gulagului. Uitându-te la chipul lui Iliescu nu poţi să nu ai revelaţia că totuşi diavolul există, deşi s-a tot chinuit să ne convingă că nu-i aşa....

PSAm văzut The Soviet Story. Un documentar al letonului Edvīns Šnore. Despre legăturile dintre nazism şi comunism. Despre acordul de cooperare dintre Gestapo şi NKVD. Despre cum au învăţat nazişti să construiască lagăre vizitând Gulag-ul sovietic. Cutremurător. Apar în film Victor Suvorov. Vladimir Bukovski. Şi Hitler, Stalin, Lenin, Molotov, Ribentrop. Evident că Rusia susţine că e un fals cap coadă. Propagandă fascistă. Bănuiesc că şi Iliescu ar spune la fel. Daca l-ar vedea vreodată.
THE ECONOMIST: “”Soviet Story” is the most powerful antidote yet to the sanitisation of the past. The film is gripping, audacious and uncompromising.”

Lupta care s-a sfârşit înainte de a începe

2009-09-25T09:34:00.004+03:00

preluare în direct de pe www.bleen.ro

Septembrie 25th, 2009 at 09:00
Cona Miţa Sepepista mi-a şoptit următoarele:Băse vă citeşte! Şi cetind el aşa blogu lu Bleen şi-a spus în barbă “Să vină consiglierii!” “Bă, Avramescule!” “Da mărite dicta… pfui fir-aş al dracului, mărite preşedinte!”, “Io-te aicea, la Bleen ce spune. Că-şi ia cele de-ale gurii, trompetili, fumigenili, petardili şi petul de Newmarkt, başca bannerele şi scandările cu MUE G*oa*ă şi revine pe maidanul politic. Mai promite că-îi trage de tricou pă Gioană, Crin şi p-Oprescu. Vreau şi io să le dau un cap în gură,ceva. Ce-mi propui?” “Şefu’ am una fierbinte acuma scoasă din cuptor. Buzdugan * calibru greu! Cechidap, măria-ta, întrebăm poporu’ de vrea au ba să mazilim aşa, vreo 200 sute de boieri parlamentari” “Mişto conceptul, la ţepe cu ei, ce-n puşca mea! Sună goarna, cheamă tonomaţii, bagă mare şi-mi pirogravează trei peceţi pă buzduganu’ ăsta nou! Una pentru fiecare matrioşkă-n parte Pentru Prostă’ una, cealaltă pentru Chucky ş-a treia pentru Felcer.”
Şi-uite aşa se făcu de căştigă Zeus al doilea mandat spărgând de pământ cele trei păpuşele în faţa asistenţei siderată şi în cea a bunicuţei Ilici, cu voia dumneavoastră ultima pe listă. În depărtare, din ochiul atoatevăzător al sauronului Putin se prelinse o lacrimă. Lupta se sfârşise înainte de începe.

* aici autoriul face a menţiona că nu e vorba de clănţăul Buzdugan ci de scula omonimă de spart capetele vrăşmaşilor

Ce-i de făcut?

2009-09-24T12:33:00.006+03:00

Andrei Pleşu s-a hotărât. Mirel Axinte (bleen pour le connaisseurs) la fel. Oamenii lui Băsescu, veţi spune. Ai lui Băsescu? Pentru o clipă să ne liniştim şi să vedem toate alternativele. De ce în fond şi la urma urmei n-ar fi Băsescu omul nostru? Andrei Pleşu face preşedintelui un portret necruţător. Cu toate astea nu-l abandonează. De ce? Nu oare cumva pentru că Traian Băsescu este singurul care are un proiect politic de reformare a societăţii româneşti. Orice persoană de bună credinţă, nu are cum să nu recunoască asta, dacă parcurge rapoartele comisiilor prezidenţiale. La care au participat voluntar, specialişti de marcă din domeniile respective oameni cu simpatii politice diverse. Reforma constituţională, reforma educaţiei sau noile politici sociale sunt câtva din măsurile propuse în urma unor demersuri de analiză şi diagnoză ale societăţii, cu adevărat serioase. Ce li se contrapune? Huiduielile abjecte ale celor care duc orice discuţie în derizoriu. De ce nu au nici Mircea Gioană, nici Crin Antonescu cojones să discute la modul serios, cu argumente, nici una dintre multele propuneri care apar în respectivele rapoarte. Suntem prea tâmpiţi ca să-i înţelegem? Chiar cred cam ajuns toţi nişte retardaţi pentru care Sorin Roşca Stănescu este deţinătorul adevărului, Cornel Nistorescu jurnalistul echidistant iar Mircea Badea un intelectual rasat. Care e de fapt mesajul lor real? Alegeţi-mă, Partidul are soluţile la toate problemele ţării? Oare? În cazul ăsta se pare că Oprescu ni se va prezenta ca însăşi soluţia perfectă, independentul care aduce izbăvirea tuturor relelor, doctorul Vindecătot. Doar că el nu-i defapt decât o biată păpuşă, o matrioşka în interiorul căreia descoperim, a câta oară, zâmbetul maeştrilor în maskirovka, şi bineînţeles, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion "nea Nelu" Ilici Iliescu.
Ce-i de făcut?
Băsescu este numele unui proiect politic de reformare a României care trebuie continuat.
Chiar şi fără Traian Băsescu.
Sper însă că va fi cu el.

Sex, drugs and rock-n-roll sau despre cum televiziunea tâmpeşte.

2009-09-24T09:06:00.005+03:00

"Băsescu, vrea legalizarea drogurilor şi a prostituţiei!" Cu ochii ieşiţi din orbite aurolacii mediatici, răspândaci şi colportori, luftinspektori de profesie şi papgali prin vocaţie au înfierat cu mânie proletară la oră de maximă audienţă două dintre recomandările privind politicile publice în domeniu apărute în raportul Comisiei Prezidenţiale Pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice. Evident că şi acestea ciuntite, distorsionate şi scoase din context. Dezbaterea arugumentată şi aplecarea serioasă asupra problemelor societăţii româneşti nu a constituit însă nici o dată apanajul acestui tip de presă. Precum locatarii unui bordel fără curve dar altfel perfect organizat, furioşii de serviciu din fiecare seară încearcă să ne convingă de existenţa diavolului doar la Cotroceni şi de faptul că mirosul scârbos de pucioasă a balele lor nu-i decât aromă suavă de smirnă şi mirt.

Pontifii din templele închinate zeilor calpi ai audienţei, ar trebui să se autosesizeze şi să-şi propună lor înşişi incriminarea prostituţiei din presă, precum şi cea a consumului excesiv de emisiuni de televiziune care, nu-i aşa, toată lumea ştie, dau dependenţă şi tâmpesc.

Dacă telecomanda televizorului a fost subapreciată până acum, ar trebui să avem puterea de a apăsa pe buton, lovindu-i acolo unde-i doare mai tare. Nu în gură. În rating.

Nazism&Comunism

2009-09-11T08:36:00.008+03:00

Citesc azi un comentariu pe ziare.com. În mod normal nu mă mai aprind din orice. De data asta e altfel. Un personaj care se ascunde sub anonimatul unor iniţiale A.I. ne spune ameninţător că e periculos să punem semnul egal între comunism şi nazism. Ni se citeaza apoi din Efraim Zuroff, director al Centrului "Simon Wiesenthal": " aceasta incercare de a crea o falsa simetrie intre comunism si genocidul nazist are ca scop acoperirea participarii acestor tari la crime in masa".
Pe aceiaşi logică am putea spune că doar a discuta despre holocaust si a trata ca mai puţin important gulagul are ca scop ascunderea participării evreilor la proiectul comunist. Nu o să fac însă aşa ceva. Totuşi mi se pare însă jignitoare atitudinea asta, nu cred că poate pune cineva monopol pe suferinţa umană. Trebuie să ne asumăm greşelile tragice ale trecutului indiferent în numele cărei ideologii au fost comise şi indiferent cine le-a făcut.
"Insa sa pretinzi ca represiunea sovietica a ajuns la nivelul crimelor nazistilor, sau ca transformarea postbelica a estului Europei in sateliti rusesti ar egala cu genocidul nazist, este de-a dreptul o minciuna sfruntata, la fel ca si negarea Holocaustului"
Omul ăsta de pe ce planetă vine?
Victime al comunismului aproximativ 100 de milioane.
Victime al nazismului 25 de milioane.
Aşa e, nu putem pune semnul egal între comunism şi nazism. Nu sunt simetrice.
Nazismul a dispărut în 1945.
R.S.R, R.P. Polonă, R.P. Ungară, R.P. Bulgaria, R.S. Cehoslovacia, RDG în 1989.
RSF Iugoslavia în 1990.
URSS în 1991.
În 2009 mai există China, Corea de Nord, Vietnam, Cuba.
Nu cred însă că discutarea crimelor comunismului încearcă să nege existenţa holocaustului sau să justifice antisemitismul.

Câteva fapte care pun în lumina altfel vinovăţia pentru ceea ce numim al doilea război mondial.
1923. Aviatori şi tanchişti germani se instruiesc la Lipetsk şi Kazan în URSS. Germani asigura în schimb transferul tehnologic referitor la gazele de luptă a căror producţie începe la Saratov conform celor stipulate în anexele secrete ale tratatului de la Rapallo, semnat între Republica de la Weimar şi URSS în 1922.
1933. Adolf Hitler ajunge la putere pentru că Partidul Comuniştilor Germani conduşi de Ernst Thallman refuză o alianţă cu social democraţii, pe care, conform directivelor Kominternului, îi considerau drept cei mai mari duşmani. Nu a fost vorba de o miopie politică. Nu. Era doar încă un pas necesar în lupta bolşevicilor pentru dominaţia mondială.
1939. La 23 august se semnează pactul Ribbentrop-Molotov. La 1 septembrie 1939 Germania atacă Polonia. Uniunea Sovietică atacă Polonia pe 17 septembrie. La 23 septembrie 1939 la Brest-Litovsk are loc parada comună a Wermachtului şi Krasanya Armia, prin faţa generalleutnant-ului Heinz Guderian şi kombrig-ul sovietic Simion Moiseevici Krivoşein. Polonia este înfrântă, dar nu capitulează. Ca o ironie a sorţii, Krivoşein provenea dintr-o familie de evrei din Voronej.

Complicităţile şi vinovăţiile sunt mult mai multe decât cele de mai sus. Nu putem justifica în nici un fel crimele împotriva umanităţii. Genocidul. Suferinţa e aceiaşi, chiar dacă vinovaţii sunt aparent diferiţi.

De ce nu acceptăm convertirea?

2009-08-18T09:25:00.005+03:00

Comentariu la Convertiții sunt suspecți

Nihilism mioritic, devălmăşie ideologică. Individualism gregar, inexistenţa comunităţii. Absenteism istoric, dogmatism metafizic. Câteva explicaţii posibile şi probabile. Care mai explică şi eterna încremenire în proiect precum şi fascinanta noastră impermeabilitate la schimbare .
Inexorabil, schimbările majore la români se pare că au loc doar la nivel lexical.
Revenind la Vladimir Tismăneanu, pentru detractorii săi nu veridicitatea convertirii sale constituie până la urmă problema cea mai importantă, ci trădarea, acuzaţie care, chiar dacă nu e rostită explicit, există. Nu însă trădarea ideologică. Ci trădarea propriului lor relativism moral.
Romoşescu/ Nistorean & al. spun de fapt: “ai fost ca noi, ai slujit acelaşi sistem, ai profitat şi tu cum am profitat şi noi şi atunci cum de ţi-ai permis să spui că am slujit răul absolut, că prin obedienţa şi imobilismul nostru am fost complici cu un sistem în care nu credeam, pe care îl detestam şi în secret îl înjuram, cum Tismănene să vi tocmai tu, copilul unei bestii scelerate şi să ne faci pe noi vinovaţi?”.
Romoşescu, Nistoran şi toţi ceilalţi nu sunt până la urmă decât victimele deloc inocente ale unui soi de viol incestuos, de partid şi de stat, aplicat în grup, timp de 40 de ani.

Băsescu nu e Mesia.

2009-08-10T11:35:00.006+03:00

Mircea Cărtărescu este supărat. E disperat. E distrus. Este învins. A descoperit că Traian Băsescu nu e Mesia. Şi îi cere acestuia, să-şi asume rolul, să urce Golgota, de fapt să o coboare, şi să se sacrifice, să nu mai candideze.
Dragă Mircea, orice politician este până la urmă un neguţător de iluzii, care ne propune ţeluri pentru a-l urma şi susţine. Nici un politician nu a fost, nu este şi nu trebuie să fie un salvator. Nici un politician nu este alesul lui Dumnezeu. Nu e altceva decât alesul nostru. Nu e părintele nostru care să ne mustre când greşim sau să ne aline suferinţa când suntem necăjiţi. Nu e nici măcar un frate mai mare, chiar dacă unii dintre ei şi-ar dori-o, pe care să trebuiască să-l urmăm prin vâltoarea vremurilor. Nu e nimic din toate astea. Nu e decât un om care crede că are o chemare. Care are o viziune. Care speră că prin politică poate salva dacă nu lumea, bare-mi pe el şi pe apropiaţii săi.
Aşa că dragă, Mircea, nu ar fi o catastrofă dacă Băsescu nu ar mai candida. În fond, Băsescu nu e decât numele şi evident purtătorul unui proiect politic. Care la o adică poate fi reluat din nou şi din nou. Ar fi însă o catastrofă dacă noi toţi cei care mai credem încă într-o Românie mai bună, am recunoaşte că am fost înfrânţi şi ne-am împrăştia în cele patru zări.
Am însă credinţa că Băsescu va candida. Şi că va câştiga un nou mandat. Vom reuşi însă schimbarea în bine a României? Vom avea viziunea şi puterea necesară, şi de ce nu norocul?

Greva judecătorilor: revolta statului împotriva lui însuşi.

2009-07-10T11:44:00.006+03:00

Deşi am putea fi atraşi în corul celor care tratează, superficial, interesat ori stupid greva judecătorilor, înfierând-o cu mânie proletară ca fiind ilegală, imorală şi bogată în carbohidraţi ori cel puţin neproductiva, nu o vom face.

De fapt, nu avem de a face decât, încă o dată, cu zbaterile unui stat abuziv şi discreţionar care a fost construit pe deasupra cetăţeanului şi a societăţii, în care un executiv abuziv ce a golit de sens atributele legislativului, împreună cu acesta încearcă să controleze puterea judecătorească. Iar acesta nu face acum decât ceea ce a văzut că fac şi ceilalţi. Abuz de putere, punerea intereselor proprii de-asupra celor comune şi toate celelalte tehnici şi tactici de guerilla birocratică.

Aşa că, am putea să constatăm acum, că statul nostru drag şi iubit pare a fi balaurul cu trei capete din poveste, capete care în aceste zile au cam început, depăşind faza lătratului reciproc, să se şi muşte între ele.

Circula pe vremuri un banc referitor la salariul guvernatorului BNR, care spunea că acesta trebuie să fie substanţial pentru că altfel guvernatorul şi l-ar face singur, punându-şi semnătura pe o foaie albă de hârtie pe care apoi ar scrie: 1 milion lei. Ar fi fost bine dacă până acum justiţia ar fi avut asigurate sursele de finanţare, surse independente atât de executiv cât şi de legislativ.
De ce nu s-a întâmplat aşa ceva până acum? Pentru că nimeni niciodată nu a avut nici un interes în existenţa unei justiţii independente.

Ar mai fi fost bine dacă am fi avut o republică construită pe echilibrul puterilor în stat precum şi pe controlul reciproc al acestora. Dar nu o avem. Pentru că nimeni nu a fost şi nici nu este în stare să-şi asume un proiect politic de o asemenea anvergură.
Ştiţi de ce? Pentru că, parafrazându-l pe Dem Dobrescu, "în populaţia României se resimte originea ei rurală, ea păstrând caracterul umil al ţăranului din care provine. Românii sunt anarhici în faţa unei autorităţi reale şi servili în faţa autorităţilor abuzive".

Asta e. Viciu de naţie.

Revenind la balaurul cu trei capete, se spune că unul dintre capete, îi sopteşte celui de al doilea, cum că ar fi auzit el, că celui de al treilea cap, îi cam place să su..., pardon, felaţia. Bine ca nu-i place sexul anal, concluzionează uşurat cel de al doilea cap.
Descoperim acum cu interes că totuşi balaurului de stat îi place...

Banciu & Naum, au revoir et à bientôt. Vive le Tour!

2009-07-06T13:35:00.008+03:00

Radu Banciu & Radu Naum aici cu Florin Călinescu
comentând ediţia din 2007 a Turului Franţei

Aşa după cum ştiu o parte dintre bunii mei prieteni şi cunoscuţi, nu prea sunt un consumator de emisiuni TV sportive, cu doua mari excepţii: rugby, cu precădere Turneul celor 6 naţiuni, şi ciclism, exclusiv Turul Franţei. Dacă despre rugby am mai vorbit, despre relaţia mea cu ciclismul, în afară de faptul că am mers şi eu ca tot omul pe bicicletă, pot să spun că se datorează în primul rând lor, celor doi comentatori excepţionali ai Turului, Radu Banciu şi Radu Naum.

Dacă în fiecare an aşteptam cu nerăbdare întâlnirea cu turul comentat de cei doi, anul acesta am avut parte de o surpriza neplăcută. Dupa ce au comentat zece ediţii, R&R au fost puşi pe liber. Trist. Dezamăgitor. Descalificant pentru Eurosport. Pentru cine mai crede că se poate face ceva, există o petiţie.
Şi cu câtă nerăbdare aşteptam să-i aud comentând reîntoarcerea lui Lance Armstrong. Vorba aia, aveam şi noi o bucurie...
Mais, c'est la vie. Au revoir et à bientôt, mes chers amis!

Radu Naum despre despărţire:
Eurosport a decis să renunţe la emblema imaterială a Turului Franţei.

Radu Banciu despre acelaşi subiect:

Radu Banciu despre Turul Frantei 2009
Asculta mai multe audio Sport

P.S. Dacă cei care comentează acum, ar avea un pic de curtoazie profesională, iar invita pe Radu Banciu şi pe Radu Naum să mai comenteze măcar o etapă...
Turul fără ei, parcă nu mai are aceiaşi savoare.

Banciu: "Patroane, nous sommes foutu! C'est la fin d'une epoque..."
Naum: "Jeane, tais-toi! Pas de problème, nous avons toujour Becali..."

Comisarul European?

2009-06-11T09:05:00.008+03:00

Încă o tema de dezbatere de care aveam nevoie ca de un testicul în talpă. Adică vezi Doamne, asta-i miza cea mare "pe cine punem comisar", circumscrisă parcă eforturilor noastre anterioare de a masca faptul că avem pământ sub unghii prin tot felul de reuşite sportive de mai mică sau mai mare anvergură.
Întrebat ieri alaltăieri de Dacian, care ar fi tipul de comisar european potrivit României, i-am răspuns scurt "Vîşinschi!". Mai apoi, aprofundând "cestiunea" am adăugat că cealaltă variantă ar fi evident etern tânarul şi combativul comisar Moldovan, un justiţiar par excellence, poate un pic prea a l'americaine, însă un bun tovarăş de drum, în fond chintesenţa a tot ceea ce nu suntem dar am vrea să fim.
O soluţie de bun simţ, - de asta nici nu o să o vedem -, ar fi ca PSD şi PD-L să ajungă la un consens, şi să propună un candidat comun, independent, şi să nu transforme o chestiune care ar trebui să ţină de un palier politic mai larg în aceiaşi disputa dâmboviţeană aflată sub semnul lui "ba, pe-a mă-ti!". Dar, cum spuneam n-o să vedem aşa ceva... Nu în timpul vieţii noastre.

Post scriptum
(septembrie 2009)

Recunosc, m-am înşelat. Dacian Cioloş este propunerea României pentru DG Agriculture and Rural Development. Aparent e susţinut de tot eşichierul politic. Adrian Severin şi Leonard Orban cântă însă alte melodii...

Personalism & Clientelism

2009-05-25T12:41:00.011+03:00

Politica la români are mai mult de a face cu personalismul şi clientelismul decât cu dezbaterea doctrinară şi ideologică. Şi asta nu pentru că am fi aflat/ştiut de dinainte că ideologiile au decedat puţin. No, sir.

La noi confruntarea personală e cea care defineşte cu asupra de măsură relaţiile politice, sociale şi economice. Fiecare e omul cuiva, şi fiecare încearcă să devină cineva. Nu se pun în discuţie nici idei, nici concepte. Doar persoane. Oamenii lui Stolojan s-au certat cu cei ai lui Tăriceanu, care-i omul lui Patriciu, şi s-au aliat cu cei ai lui Băsescu. Oamenii lui Geoană îi înlocuiesc pe cei ai lui Iliescu şi tot aşa. Proiectele lor politice sunt cel mai adesea obscure şi necunoscute chiar atunci când există, şi oricum se consideră că sunt subînţelese, ele având de cele mai multe ori consistenţa sloganului, mesajul politic fiind substituit cu imaginea personajului politic.

Dacă am căuta o explicaţie aşa mai romantică, am putea considera că avem de a face cu o reîntrupare a relaţiilor sociale din vechea Republică a Romei. Virtus Romana Rediviva! Dar poate că nu e decât reflexul unei societăţi primitive, anomice, a cărei comunităţi au fost spulberate, nivelate până la individ, omul nou, homo mioriticus, varitate locală a lui homo sovieticus.

O societate încremenită în proiect, gemând surd în aşteptarea unui Mesia...

În loc de post scriptum:
În fiecare scorbură era aşezat un zeu.

Dacă se crăpa o piatră, repede era adus
şi pus acolo un zeu.

Era de ajuns să se rupă un pod,
ca să se aşeze în locul gol un zeu,

ori, pe şosele, s-apară în asfalt o groapă,
ca să se-aşeze în ea un zeu.

O, nu te tăia la mînă sau la picior,
din greşeală sau dinadins.

De îndată vor pune în rană un zeu,
ca pestetot, ca pretutindeni,
vor aşeza acolo un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ce se desparte de sine.

Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde ochiul,
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza
în orbită un zeu
şi el va sta acolo, împietrit, iar noi
ne vom mişca sufletele slăvindu-l...
Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul
slăvindu-l ca pe străini.
Nichita Stănescu - Elegia a doua, Getica

Au revoir, majestate! Adio monarhie, Naumovici preşedinte!

2009-05-11T08:54:00.008+03:00

Unde e iluziile mele care le-am pierdut? La noi sunt codrii vechi şi brazi, şi principele catindează la preşedinţia României. Acuma nimeni nu-i de vină că mi-am făcut iluzii că dintre sute de manele cântate gâtuit şi printre dinţi voi apuca să aud vreodată, ca imn, "Trăiasca Regele în pace şi onor, de ţară iubitor şi apărător de ţară" ...
Candidatura A.S. principele Radu de România, nu face decât să arunce în derizoriu orice şansă de restaurare a monarhiei. Un alt monarhist convins, Crin Antonescu, participă şi el plin de avânt şi energie la "Prezidenţiada 2009". Nea Nelu îşi râde-n barbă. Curat Orginalnaia Demokraţia! În fond fiecare e liber să facă ce vrea. Aşa cum sunt şi eu liber să-mi îngrop credinţa în mitul monarhiei salvatoare şi să-mi promit că nu voi mai aştepta nici un fel "mântuire" dinspre politică, iar de voi mai greşi, să-mi ispăşesc păcatul închinând halbă după halbă pentru sănătatea Regelui.
Până atunci propun pe Naumovici preşedinte! Cum care Naumovici? Ăla negru de respira greu... Sloganul ar fi "Laser, frate!" L-aş ruga doar ca imediat după instalarea la Cotroceni să inaugureze cu fast şi pompă "Seinfeld TV", să dea la tot poporu pe Jerry, Elaine, George & Kramer. În HD dacă se poate, please...

În umbra marelui urs

2009-04-14T12:01:00.011+03:00

În umbra marelui urs sau mai bine spus a marelui rus. Maica Rusia a avut o predilecţie pentru România. Ursul rusesc ne-a îmbrăţişat decâte ori a avut ocazia. Şi asta în în doi timpi şi trei mişcări. Primul timp şi prima mişcare: în 1812 Rusia ocupă teritoriul de est al Moldovei dintre Prut şi Nistru, alăturându-l ţinutului Hotin şi Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul Basarabia şi transformându-l într-o gubernie împărţită în zece ţinuturi. Al doilea timp, a doua mişcare: în 1940, când în urma pactului Ribbentrop-Molotov URSS şi-a pus în mişcare trupele, "eliberând" RSS Moldovenească de sub "asuprirea" românească (că Bucureştiul s-a purtat cam fanariot cu provincia, asta e altă poveste, s-a purtat la fel de "jmecher" şi "nasol" şi cu Transilvania aşa că...) Sovieticii rămân în republică până în 21 iunie 1941 când primesc o binemeritată cizmă-n fund cu ajutorul Unternehmen Barbarossa. După o scurtă perioadă de libertate, în 1944, al doilea timp, a treia mişcare: sovieticii revin şi rămân. Putem spune că rămân până în ziua de azi.
Recentele inflamări din republică nu trebuie să ne mire. Ele nu-s decât o aplicaţie mediocră a lecţiei despre cum să abaţi atenţia de la fraudarea alegerilor, din manualul de "maskirovka" elaborat de tovarăşii din Komitet Gosudarstvennoj Bezopasnosti.
Enervantă e însă recţia occidentală faţă de propunerea României, adică vezi, Doamne, acordarea mai facilă a cetăţeniei române, moldovenilor, ar primejdui stabilitatea Europei. Înseamnă că cei peste 1,5 milioane de musulmani din Marea Britanie sau cei peste 4,5 milioane de musulmani din Franţa sunt, nu-i aşa, doar elemente de întărire a caracterului multicultural şi multietnic al Europei. Sau agresivitatea noi Politici Energetice a Rusiei, ieşită de sub sceptrul duumviratului Putin-Medvedeev, nu e decât dreptul suveran al acesteia de a furniza energie în funcţie de interesele proprii. Ce contează dacă astfel întreaga Europă devine un client captiv, transformându-se încet, încet în Uniunea Consumatorilor Europeni, vasali ai măreţei Republici Imperiale a Energiei Ruse.
Tristă mi se pare însă atitudinea Cehiei, dintre toţi ceilalţi europeni ei ar trebui să ştie cel mai bine cât de dureroasă poate fi îmbrăţişarea marelui urs...

PS. Ce ar fi vrut cârcotaşii de serviciu autohtoni, să ne ascundem sub faldurile drapelului european şi să fi clamat ipocrit că UE nu ne lasă, că noi am cam vrea să-i ajutăm da' vorba bancului numa' atâta un cuptor avem...
Până la urmă, soluţia propusă de Traian Băsescu, dacă va fi transpusă-n practică, pare a fi singura soluţie posibilă pentru protejarea româniilor din Republica Moldova. Cei care o atacă sunt ori adversari politici ai preşedintelui, ori se află pe statele de plată a gazpromurilor, lukoilurilor, ş.a.md. Sau şi una, şi alta...

Kenny G. -The Sound of Silence

2009-03-27T15:18:00.001+02:00

Francis Goya - Sound Of Silence

2009-03-27T15:17:00.001+02:00

Gregorian - The Sound Of Silence

2009-03-27T15:15:00.001+02:00

Sound of silence Emiliana Torrini

2009-03-27T15:13:00.001+02:00

Joan Baez& Bob Dylan & Paul Simon - The Sound Of Silence

2009-03-27T15:12:00.002+02:00

Smokie - Sound Of Silence

2009-03-27T15:09:00.001+02:00

Simon & Garfunkel - The Sound Of Silence

2009-03-27T15:04:00.002+02:00

Vot pe listă închisă? Mulţumesc, nu!

2009-03-18T13:57:00.004+02:00

Suntem chemaţi să alegem europarlamentarii români pe baza scrutinului pe liste de partid închise. Din nou. Adică dacă vrei să votezi de exemplu cu "Partidul Viitorul Luminos al Patriei" nu ai altă alternativă decât să votezi în bloc toţi candidaţii partidului prezenţi pe listă în ordinea dispusă de sus numitul partid.

Împrună cu Dacian Ţolea şi cu Horia Terpe am susţinut ideea modificări sistemului de vot pe listă închisă la alegerile electorale locale cu un sistem de vot preferenţial pe listă inspirat din sistemul electoral finlandez. Demersul nostru a avut ca primă finalitate introducerea acestei propuneri de reformă electorală în cadrul Programului de Guvernare al PD-L (2009-2012). Cristian Ghinea propune modificarea sistemului de vot pentru următoarele alegeri europarlamentare, prin deschiderea listei, adică votul preferenţial pe listă. Mă alătur deschis demersului iniţiat de cei de la CRPE. Acesta nu e primul demers de acest gen, a mai existat proiectul de lege din 2006 al lui Vasile Puşcaş susţinut şi de George Maior, proiect care propunea ca alegerile pentru Parlamentul European să se desfasoare prin vot pe listă preferentială. Adică în loc să votezi lista in integrum, să votezi doar un candidat din listă. Iniţiativa a fost "omorâtă" cu bună ştiinţă în parlament.
Costurile transformării actualului sistem sunt cvasi-nule. Dispar ingineriile de listă, gen "locomotivă electorală" urmată de cvsi necunoscuţi şi clientelă politică măruntă. Ar fi cea mai simplă şi eficientă reformă electorală. Ar oferi şansa de vota oameni, păstrând reprezentativitatea. Voi reveni cu explicarea mai amănunţită a sistemului de
vot preferenţial pe listă.
Dacă însă vom fi chemaţi din nou la urne şi puşi în faţa unei liste închise de candidaţi, eu unul voi merge totuşi la vot dar îmi voi anula buletinul de vot. Explicit. Menţionând în scris "Nu mai votez liste închise de partid". Nu mai doresc să asigur accesul în nici un for legislativa sau deliberativ pe uşa din spate a unor oameni de paie. Asta va fi forma mea individuală de protest. Sper totuşi să nu fie cazul...
PS. Ce legătură are peştele de sticlă aşezat pe mileul de pe televizor cu subiectul de mai sus?
Tot atâta legătură cât o are votul pe liste închise cu o democraţie reală....

Paraskavedekatriaphobia

2009-03-13T11:51:00.010+02:00

Ho, că nu e înjurătură. Staţi flexaţi şi nu daţi. Înseamnă frica de vineri, 13. Vineri,13. Sunt vre-o opt filme cu titlul ăsta. Explixcaţii legate de vineri, 13 multe. Pomenesc şi eu două, cele mai cunoscute: vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip al Franţei a arestat majoritatea membrilor ordinului "Sărmanii soldaţi ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon", inclusiv pe marele maestru Jacques de Molay, şi, după ce le-a obţinut mărturisirile prin tortură, i-a ars pe rug; Iisus a fost crucificat într-o vineri, după cina cea de taină unde au fost prezenţi 13.

Mai vin şi eu cu una ce are legătură cu eliminarea principiului feminin din creştinism. Vineri a şasea zi din săptămâna era ziua închinată Venerei la romani, pentru noi e evident, pentru anglo-saxoni nu chiar, iar 13, numărul de cicluri lunare într-un an, adică din nou femei. Vineri, Venera, Venus, Lucifer. Aşa că vineri, 13 e o zi "interzisă" tocmai pentru că putea fi uşor asociată principiului feminin, care, nu-i aşa are pe dracu-n ea...
Aduce ghinion? Habar n-am, poate doar în măsura în care o femeie poate aduce ghinion. Oricum tuturor celor care cred că e o zi cu ghinion, le ofer şi o pisică neagră...

Mda. Pisică neagră... Bast. Iar, femeile astea...

P.S. Pentru cei care nu au înţeles, comentariul nu este unul misogin, ci au contraire, eu unul deplâng caracterul androcentrist al lumii noastre, nefiind totuşi un susţinator al vreunui feminism. Avem nevoie de echilibru. De yin şi yang.

Şi de-o mâţă neagră...

Despre nobleţea unui sport.

2009-03-06T10:53:00.013+02:00

"Football is a gentleman's game played by ruffians and rugby is a ruffian's game played by gentlemen" Oscar Wilde

Fire verzi de iarbă răsfirate de adierea vântului într-o răcoroasă dimineaţă de vară. Albastrul intens al cerului străpuns de strălucirea alba galbenă a soarelui. Mirosul de pământ reavăn, de tricouri umede, de ghete uşor mucegăite. Respiraţia gâfâită de efort şi icnetul înaintării în contact cu grămada adversă. Picăturile de transpiraţie scurgîndu-se pe obraz, arsura contactului cu tricourile aspre. Zgomotul gazonului rupt de crampoane, înaintarea surdă a grămezi, balonul lucios agăţat de taloner, mișcându-se ezitant printre picioarele nervoase ale liniei a doua. Apoi desprinderea din grămadă cu mingea la picior, revenirea la vericală cu balonul ramasat la piept, pasa falsă demi-ului şi pretinsa deschidere a jocului pe treisferturi, ţâşnirea prin stânga grămezi pe lângă tuşă, cu trecerea în viteză pe lângă flanker-ul advers care privea uimit în vreme ce el era întors în direcţia greşită. Senzaţia de libertate totală a alergării spre H-ul mare si alb, cu grămada adversă, păcălită şi furioasă pe urme, satisfacţia extraordinară a pasei lungi înşurubată demi-ului strecurat prin linia inamică, prinsă din nou pe picior greşit, coregrafia a trei pase consecutive, cu o execuţie perfectă şi balonul culcat în terenul de ţintă.
Am trăit şi apoi am visat iar şi iar, ani în şir, scena asta.
Nu am câştigat acel meci. La sfârşit eram însă mulţumiţi.

Rugby. O echipă de 15. Nici o vedetă. Disciplină.
Curaj şi respect. Atitudine.

O stare de spirit.

PS. Dacă vreţi să vedeţi un meci la care zeci de mii de spectatori nu sunt ţinuţi în tribune ca oile în ţarc şi sunt despărţiti de suprafaţa de joc doar de respectul pe care îl poartă acestui sport, încercaţi sâmbătă 14 martie pe TVR2. La alegere Italia- Ţara Galilor sau Scoţia - Irlanda, în Turneul celor şase naţiuni. Dacă va simţiţi mai patrioţi, mai avem tot în aceiaşi zi Georgia-România în Cupa Europeană a Naţiunilor preliminară pentru Cupa Mondiala din 2011, în Noua Zeelandă.

Live Together, Die Alone

2009-03-06T08:53:00.008+02:00

Nu e despre episodul omonim din "Lost", şi nici despre varianta lui Billy Bragg a Internaţionalei.
E despre dezamăgire.
Nu însă despre dezamăgirea faptului că cei ce ne conduc, dincolo de costumele Armani şi ceasurile Rolex, sunt nişte bieţi rur-urbani, dovadă vie a reuşitei programului de creare a "omului nou". Nici despre dezamagirea datorată a ceea ce este extraordinar de plastic exprimat prin "fu**, nu f**i, vremea p*li trece." Nope. Nici despre noile curbe de sacrificiu, când reducerea a 20% din cheltuielile cu personalul se transformă pe tăcute în reducerea cu 30-45% a veniturilor. Nici despre dezmăgirea produsă de liderşipul mioritic, un fel de total inequity management, expresie a jmechereli ca valoare supremă. No, sir!
Trădarea principiilor şi valorilor fundamentale, pentru a stabili un compromis aşa zis tactic, cu un statut bine înţeles"temporar", pentru că, nu-i aşa, "the show must go on" se transformă-ntr-un lung şir de compromisuri şi devine o strategie de supravieţuire, bazată pe ceea ce frumos spunea creatorul popular anonim "decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa!".
Şi astfel ajungem să mărşăluim umăr la umăr cu aceşti " tovarăşi de drum" pe care evident îi dispreţuim şi faţă de care ne simţim superiori, când de fapt nu suntem cu nimic diferiţi, ci doar nişte feţe tăcute şi anonime în mulţime care păşesc împreună în cadenţă.
Live Together.
Die Alone.

Ps. O fi de la astenia de primăvară, sau poate de la nervii capului...

Republica Şmecheră Romînă

2009-02-06T08:59:00.013+02:00

Motto: I want to ride my bicycle!

Idealul nostru-n viață nu-i femeia cu mustață, ci să ajungem şmecheri. Şi să nu fim luaţi drept fraieri. Asta nu-i de mirare pentru că, poate, nu e decât modul nostru mioritic de a răspunde anomiei şi alienări. Supremă contribuţie a românilor la cultura mondială va fi însă fără doar şi poate republica şmecheră. Ea nu a apărut aşa pe un teren virgin şi viran. Nooo. A fost precedată dă regatul şmecher, evident precedat la rându-i dă voievodatul şmecher, care bănuim că a fost constituit pe bazele unor formaţiuni tribale şmechere, despre care presupunem, atât noi cât şi o serie de cunoscători ai fenomenului, că ar fi avut membri nişte şmecheri.
În republica şmecheră s-a înlocuit statul eminamente agrar cu cel eminamente fiscal, subdezvoltarea autarhică cu un consumism creditat extern, în beneficiul unor şmecheri. Ce va să zică deci republica şmecheră? E acea formă de guvernare care are ca supremă valoare şmecheria, iar proprii cetăţeni sunt trataţi ca o imensă masă de fraieri. E locul în care taxele şi impozitele nu sunt instrumentele de gestionare a unor politici publice ci doar o forme de spoliere a fraierilor, oferindu-le în schimb "panem et circensis" . E locul în care serviciul public înseamnă în fapt aservirea publicului, în care instituţiile deliberative şi legislative sunt maşini de vot în mâna unor şmecheri, în care totul e relativ, interpretabil şi de vânzare pentru preţul corect oferit şmecherului cel mai tare.

Că la noi totul stă sub semnul relativismului nu e întâmplător, e doar expresia şmecheriei funciare autohtone. Ca să parafrazez un banc cu olteni (auzit de la Il Consigliere), dacă statul român ar fi întrebat dacă am câştigat la Haga, el, statul ar răspunde dezinvolt "cam da", iar la întrebarea dacă vom avea ceva beneficii răspunsul va fi "nu prea".

Viitorul Republici Şmechere Romîne e măreţ. Ea a fost admisă într-o Uniune Europeană Şmecheră. Şi poate peste ceva vreme va ajunge în Republica Mondială. Şmecheră evident.
What a brave new world!

P.S. Ambele cuvinte deşi prezentate în DEX ca având origine germană sunt de fapt preluate din idiş, care ce-i drept, lingvistic, e un dialect german. Idiş. Hmmm. Republică Mondială. Hmmm, hmmm. Şmecheri şi fraieri. Sau aşa cum spunea profesorul Mihiu "uite cum de se leagă lucrurile". Gai gezunterhayt...

Criza 2.0

2009-02-03T11:17:00.008+02:00

Ştiu că e peste tot. Că deja urâţi cuvântul ăsta. Criza. Ceva mic, negru şi rău care ne bate la uşă. Care ne trezeşte din visul consumerist. "Consumaţi cât mai mult şi veţi fi mântuiţi!" nu mai e decât un slogan afişat pe un balon care zace dezumflat în ploaia rece a realităţii depresive şi deprimante. E trist, căci noi abia ieşiţi din tranziţia de la un comunism ce puţea a brânză-barză-brazdă, de abia apucasem să ne dedulcim la ambrozia şi nectarul consumismului biruitor ce ne făcea cu ochiul din vitrinele mall-urilor. Că am făcut-o-n stilul nostru de neam prost urcând preţurile precum scroaf-n pom, fumârind şi vămuind tot ce mişcă, dând ţării cât mai mulţi şi mai verzi "meleardari dă carton, PAL şi PFL" e o altă poveste, căci nu aceste fapte declanşară criza de ne pocni acum. Nooo, la fel ca-n doujnouă, isteria creditării cu orice preţ, susţinută de cea mai ordinară lăcomie, dublată de dereglementarea aprope criminală care a transformat sectorul bancar american în industrie de servicii financiare, fapt ce a dus la imposibilitatea FED de a ţine în frâu excesele celor di piste gârlă, transformară-n fum bula de săpun. Da' nici despre cauzele crizei nu voi a vă mai povesti. Ci despre ce propune guvernul nostru dar şi altele de aiurea. Planurile anti-criză, care va să zică. Pe scurt la noi planul e reducerea cheltuielilor publice, investiţii în infrastructură, intervenţia FMI. Dacă mai aveau şi privatizararea am fi putut crede ca suntem la mijlocul anilor '90.
Reducerea cheltuielilor publice dacă nu e însoţită însă şi de reducerea taxelor şi impozitelor e doar un efect al crizei, şi nu o măsură anticriză. Revenirea FMI e mai degrabă unica soluţie de a finanţa deficitul bugetar, adică din nou un efect al crizei. Investiţia în infrastructură pare a fi însă cheia de boltă a tuturor planurilor anticriză. Şi nu de azi de ieri. Herbert Clark Hoover, Franklin Delano Roosevelt, Adolf Hitler, Benito Mussolini, iată câţi-va dintre susţinători intervenţionismului etatist în economie, promotori ai programelor de investiţie masive în infrastructură. Adică e nasol, da' nu-i nimic vine tătucu' şi te pune să faci o piramidă, un Hoover Dam, un autobahn, ceva acolo, ca-s-avem de lucru ş-un scop mai înalt, să facem un sacrificiu pentru interesul naţional. Hmmm, parcă am mai auzit povestea asta. Şi din câte îmi aduc aminte doar războiul mondial 2 a scos America din criză, şi pe ailalţi din viaţă. Da' investiţiile în infrastructură nu-s cheltuieli publice? Până ce nu tăiaţi ce-i putred în economia voastră, nu vă ve-ţi putea reveni, ne spuneau expatsi în anii 90. Acum e rândul lor, America taie ce-i putred în economia ta! Până atunci e ca şi cum ne-am chinui să ne videcăm de sculament frecventând aceleaşi stabilimente.
Aş fi vrut să închei într-o notă optimistă. Că se poate. Că vom face. Că, na, o fi la ei acolo mare şi agresivă, da' la noi e mică, moale şi pufoasă, mioritică, ce mai. Decât că, nu-mi prea vine. Aşa că zic şi eu la un loc cu rapsodu' "frunză verde de dudău, o să fie şi mai..."
P.S. poate aveţi chef să lecturaţi America's Great Depression de Murray N. Rothbard

Bye, bye Doamna Rablă

2009-01-23T10:10:00.014+02:00

Ne ataşăm prea mult de obiecte. De gadget-uri high tech care pâlpâie misterios în noapte, de vechi căni cu smalţul sărit, gura ciobită şi toarta ruptă. De pături deşirate şi pantofi deformaţi dar comozi. De cuţitul ăla mic, ce taia bine, de oala de la mama. Cu cât înaintăm în vârstă cu atât mai mult ne transformăm locuinţele în adevărate peşteri ale lui Alibaba, pline de comori - obiecte cu valoare sentimentală doar pentru noi. Lucruri stabile într-o lume schimbătoare, obiecte care oferă o aparentă certitudine şi siguranţă. Putem să ne exercităm discreţionar puterea asupra lor iar dacă se strică, le putem repara, continuând astfel şi mai satisfăcuţi relaţia noastră afectuoasă. Când e vorba de maşini trăirile legate de ele sunt şi mai puternice. Autoturismul nu e doar un mijloc de transport. Sau un simbol al statutului social. E o declaraţie de independenţă. O promisiune a viitoarelor aventuri ce te aşteaptă dincolo de orizont. Un pântece cald şi primitor care te învăluie protector, ţinând afară frigul sălbăticiei. Un membru al familiei.
Dacia fabricată în '95, cumpărată în 2003, botezată de Vlad "Doamna Rablă", cu peste 50 de mii de kilometri parcurşi te miri pe unde, pe drumuri lungi, prin hârtoape, pe Transfăgărăşan, pe litoral, implicată în accidente şi incidente, când zeiţă mecanică ce parcă-şi sfida capacităţile tehnice, când monstru năzuros care transforma orice drum într-un supliciu, Doamna Rablă a ajuns ieri la "cimitir". Deşi trasă pe dreapta de mai bine de un an, memento al prostiei proprii, mă obişnuisem cu statutul ei, de ieşită din uz şi credeam că momentul despărţiri definitive nu mă va afecta. Şi totuşi...

e-interceptări

2009-01-22T13:20:00.005+02:00

e-interceptări? E interceptări. E, adică sunt, că e mai multe. Doar că a transforma discuţia pe marginea Legii nr. 298 din 18 noiembrie 2008 într-o aşa zisă dezbatere legată de interceptările electronice, de fapt un patetic spectacol de vorbe în registru isteric, nu e din păcate, decât, încă-o dovadă de jurnalism autohton superficial care urmăreşte creşterea audienţei prin şocarea auditoriului. Tehnică a poalelor în cap însoţită de căinarea ipocrită a "popolului", victimă a abuzurilor de tot felul. Utilizatori sunt de fapt victimele mai mult sau mai puţin inocente a noilor tehnologii care au dintr-un bun început un caracter invaziv şi ubicuu. Că legea cu pricina făcea referire doar la stocarea datelor pe care operatorii telecom şi furnizorii de internet le deţin aproape că trece neobservat în zgomotul general şi generat de "canaliştii" de serviciu, etern abonaţii momentelor de edificare a noilor temeri naţionale, altfel nişte "monumenţi" de un penibil extrem. Accesul de masă la noile tehnologii I&C vine la pachet cu capacităţile de fi urmărit şi interceptat. Cine poate să o facă? Aproape oricine. Şi ai noştri şi ai lor. Şi legal şi ilegal. Şi de stat şi privat. Tehnologiile sunt relativ ieftine şi larg răspândite.
Că statul ar vrea să ştie cam ce le trece prin cap "cytoien-şiilor" proprii iar e adevărat. Doar că nu-ţi trebuie nu ştiu ce tehnică sofisticată ca să afli că mai toţi mioriticii vor salarii bune şi pensie aşijderea, muncă puţină spre deloc şi distracţie maximă.
Dincolo de glumă, siguranţa comunicaţiilor şi implicit a utilizatorilor ar trebui să devine o preocupare majoră şi cotidiană a tuturor celor implicaţi. Stat, operatori, useri. Poate în primul rând useri, pentru a nu fi transformaţi uşor în loseri. Altfel tentaţia neoludită va fi din ce în ce mai puternică, pentru că nu-i aşa televizoarele pot fi închise, calculatoarele deconectate de la internet iar celularele folosite doar la aruncat. Actualul record mondial: 95,83 metri.

Noua Republica

2009-01-22T08:31:00.009+02:00

Am citit Raportul CPARPCR. Ma bucură propunerea referitoare la introducerea unui preambul în constituţie. Nu e doar ceva formal. Reprezintă în fond "legitimarea" constituţiei. Şi ce frumos sună la ei "We the people of the United States, in order to ..." . Apropo de "ei", pe cale de consecinţă de la "we the people..." în organigrama primăriei New York-ului apare deasupra primarului " The Voters of the City of New York...". La noi deasupra primarilor e doar bunul Dumnezeu. Un alt lucru demn de menţionat ar fi separarea clară a executivului de legislativ. Adică renunţarea la dulcea tradiţie a devălmăşiei legilsativexecutive mioritice, a guvernelor ca principal iniţiator legislativ cu un parlament folosit pe post de corp deliberativ şi de ratificare şi cu parlamentari membrii ai executivului.
Ce nu mi-a placut? Modificarea adminstrativ - teritorială tratată cam sumar. Nu întâmplător cred. Desfinţarea judeţelor şi a desfinţarea/transformarea instituţilor administraţilor judeţene reprezintă poate cel mai sensibil punct al reformei constituţionale. Aşa că încet cu pianul pe scări...Forma republicană de guvernământ. Corect ar fi fost sa fie luată în considerare toate variantele. Adică aşa cum spunea Sever Voinescu să jucăm cu toate cărţile pe masă. Astfel adunarea constituantă ar trebui să propună spre validare prin referendum nu o constituţie integrală, ci să solicite cetăţenilor să opteze asupra elementelor cheie ale constituţiei: a. Republica parlamentară, prezidenţială sau monarhie constituţională; b. parlament unicameral sau bi-cameral; c. regiuni cu sau fară judeţe....
Ce m-a deranjat cel mai mult? Lipsa oricărei legături între popor, văzut ca sursă a puterii şi puterea judecătorească. Casta magistaţilor, noocraţia ieşită precum Venera din spuma mării, pluteşte pe nori dalbi deasupra şi asupra plebei, fără ca aceasta să aibe vreo cale de a interveni, căci, nu-i aşa, domniile lor sunt inamovibili şi independenţi... Curţi cu juri, ceva? Judecători de instrucţie? Poate. De ce nu procurori aleşi? Despre curtea cu juri spune foarte bine Florea Ioancioaia în Monstrul jignit "Astfel ca restabilirea controlului social asupra acesteia se poate face, probabil, sub o singura maniera eficace: curtea cu juri. In celebra sa carte despre democratia americana, Tocqueville, care era jurist de formatie, spune ca curtile cu juri indeplinesc un triplu rol: 1. educa poporul pentru democratie, intrucit cel care devine judecator si are decizia asupra vietii unui om intelege ce este puterea si limitele acesteia; 2. este o contrapondere la puterea judecatorilor si a sistemului politico- juridic in general; 3. cultiva ceea ce el numeste "spiritul legist", respectul pentru lege si interesul pentru aceasta, respectiv, un etos al legalitatii. Ar mai fi ceva: curtile cu juri legitimeaza actul de justitie atit din punct de vedere democratic, al opiniei majoritatii, deci, cit si moral, caci orice sentinta juridica, sursa de drept in sistemul de common low, este mereu asociata cu o dezbatere morala in sinul societatii. In acest fel, legea nu mai este doar creatia elitelor, iar cetateanul o simpla fictiune, utila demagogilor, celor satui de Romania, si aplicantilor la programele europene de educatie civica."

Tehnorealism

2009-01-21T10:46:00.000+02:00

Întâmplător sau nu, de câte-va zile explorez internetul într-o încercare de a-mi face o imagine mai clară referitoare la "digital content" şi toată suita de e-something, căutare alimentată de un lung şir de întrebări referitoare la rostul IT&C. Când e vorba de noua tehnologie şi de promisiunile salvaţioniste ale susţinătorilor acesteia, cred că ar trebui să adoptăm mai degrabă un optimism moderat, dublat de un scepticism sănătos. Tentaţiei de a considera IT&C un "panaceum universalis" trebuie să îi contrapunem o atitudine gen "hope for the best, expect to the worst", fără să uităm că oricărui sistem îi este aplicabilă o procedură de tip Garbage In/Garbage Out. La noi operaţionalizarea unuia dintre conceptele trendy "knowledge economy", de fapt un update al "god old" technocracy, pleacă de la premisa că doar facilitând accesul la informaţie putem construi o economie bazată pe cunoaştere. Accesul la informaţie este doar o condiţie necesară, nu şi suficientă. Limitându-ne la accesibilizare construim o economie din tehnologia informaţiei şi comunicaţii, bazată pe mimnetism şi nu pe cunoaştere. Informaţia nu este cunoaştere. Informaţia disponibilă cvasi-instantaneu nu duce la procese cognitive instantanee. Astfel economia bazată pe cunoaştere are nevoie de educaţie la fel de mult ca de accesul la cyberspace. Informaţia nu este nepărat putere. Informaţia relevantă poate fi valoroasă dar lipsa acurateţii şi organizării ei nu fac decât să ne aproprie mai mult de cimitirul entropic.